Uniunea Europeană – 27 de state, 450 de milioane de locuitori, divizată politic chiar și în cele mai bune momente – are nevoie să se extindă și mai mult?
Nouă țări sunt oficial în curs de aderare, iar oficialii UE au sugerat recent că altele ar putea fi adăugate până în 2030. Ultimul raport al Comisiei Europene expune decalajul dintre ambiție și gradul de pregătire, notează Bloomberg. Muntenegru a realizat o mare parte din eforturile necesare pentru aderare. Albania, Republica Moldova și Ucraina sunt cu mult în urmă.
Extinderea poate spori securitatea și credibilitatea Europei. Agresiunea Rusiei, protecționismul Americii și amprenta tot mai mare a Chinei au făcut din integrarea regională o necesitate strategică.
Din punct de vedere economic, logica extinderii este credibilă. O rundă anterioară de aderări, în 2004, a ridicat produsul intern brut pe cap de locuitor al noilor membri de la 59% din media UE la 81%. Nivelul de trai a crescut semnificativ, alături de îmbunătățiri considerabile în ceea ce privește infrastructura, serviciile și speranța de viață.
Însă orice extindere suplimentară trebuie abordată cu prudență. Adăugarea unor țări mici, precum Muntenegru și Albania, pare o opțiune cu costuri reduse și impact ridicat. Ar trebui să consolideze o regiune vulnerabilă, să întărească gestionarea frontierelor și a migrației și să recompenseze eforturile reale de reformă.
Cererea Ucrainei necesită o analiză mai subtilă. Dimensiunea, capacitatea industrială și reziliența militară a acestei țări ar putea să o transforme într-un atu strategic. Dar războiul cu Rusia, nevoile vaste de reconstrucție, problemele de guvernanță și sensibilitățile politice complică situația.
De mult timp, UE insistă asupra independenței sistemului judiciar, transparenței și altor criterii de bună guvernanță drept condiții prealabile pentru aderare. Însă menținerea țărilor candidate într-o stare de așteptare perpetuă erodează credibilitatea blocului comunitar.
În continuare, UE trebuie să se reformeze dacă dorește să rămână guvernabilă. Să permită ca mai multe decizii cheie în politica externă să fie luate prin vot cu majoritate calificată, în loc să impună unanimitatea între membri.
De asemenea, eliminarea fricțiunilor de pe piețele de capital transfrontaliere, din sectorul bancar, energetic și din alte domenii ar trebui să fie însoțită de reforme menite să reducă birocrația. Nu este vorba doar de extindere: fără astfel de schimbări, chiar și Uniunea actuală va avea dificultăți în a rămâne funcțională.