Urmează discuții decisive, la nivel de coaliție, în privința datei alegerilor pentru cea mai înaltă funcție în stat, și anume scrutinul pentru fotoliul de la Cotroceni.
Mai-marii PSD și PNL, formațiunile din actuala coaliție de guvernare, ar urma să stabilească, miercuri, data alegerilor prezidențiale. În cursul acestei zile va avea loc o ședință a coaliției, în care se așteaptă să se decidă această chestiune.
Liderii PSD și PNL vor stabili miercuri, într-o ședință a coaliției, data alegerilor prezidențiale
Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârșit de an, în noiembrie-decembrie, potrivit Mediafax.
Alegerile locale și europarlamentare, afirma luni Nicolae Ciucă, au perturbat procesul de învățământ. Mai mult, menționa liderul PNL, urmează alte două luni de vară, până în septembrie, fiind o perioadă de concedii.
„Este adevărat că atunci când am discutat calendarul alegerilor s-a convenit, fără să fie formalizat, ca data alegerilor să fie în septembrie. După modul în care s-au desfășurat alegerile locale și europarlamentare și feedback-ul, mesajele pe care le-am avut din teritoriu, în primul rând de la părinți – a fost o chestiune legată de faptul că a fost perturbat procesul de învățământ.
Iată că suntem în a opta zi și nu avem încă rezultatele finale. Au fost școli care nu își reluaseră, la sfârșitul săptămânii, activitatea, ca atare toți cei care au examene de capacitate, bacalaureat, s-au simțit afectați de acest aspect.
Mai mult, urmează să avem o perioadă de două luni de vară, până în septembrie știm bine care sunt activitățile, e perioadă de concedii”, declara luni liderul PNL.
Ciucă a fost întrebat dacă a discutat cu Marcel Ciolacu despre stabilirea datei alegerilor prezidențiale. Iar președintele PNL afirmase, la acel moment, că: „Nu am apucat să discutăm concret și detaliat pe acest subiect. Vor avea loc discuții miercuri, când vom avea coaliție. (…) Eu cred că miercuri stabilim data acestor alegeri”.
Totodată, e de menționat faptul că el nu considera ca variantă viabilă un candidat comun PSD-PNL la prezidențiale.
E de precizat și faptul că social-democrații pledează pentru organizarea alegerilor în luna septembrie, așa cum a fost convenit la nivel de coaliție.
Ce spunea Marcel Ciolacu, zilele trecute
De altfel, vă amintim că premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 iunie, că alegerile pentru funcţia de preşedinte al ţării sunt în luna septembrie, aşa cum s-a hotărât în coaliţie.
„Este evident că alegerile pentru funcţia de preşedinte sunt în septembrie, aşa cum am hotărât în cadrul coaliţiei şi cum este corect faţă de toate partidele politice, şi acum vorbesc din funcţia de prim-ministru. Ştiţi foarte bine că am pus o condiţie foarte clară, nu am anunţat comasarea alegerilor până când nu am avut calendarul întreg al alegerilor, pentru că nu ai dreptul din funcţia de prim-ministru să faci modificări ale calendarului electoral în funcţie de interese proprii de partid. Decizia a fost în acel moment luată în cadrul coaliţiei, alegerile să fie comasate cu alegerile locale pe data de 9 iunie, alegerile pentru funcţia de preşedinte – pe 15 şi 29 septembrie şi alegerile generale pe 9 decembrie”, a spus Ciolacu, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, desfășurată Sâmbăta de Sus, în județul Brașov.
Citiți și: România, împărțită: Ciucă la „Cotroceni”, Ciolacu la Palatul Victoria!