AcasăPoliticaDiscuții de ultimă oră. Cîțu, doi miniștri și Arafat, chemați la Cotroceni....

Discuții de ultimă oră. Cîțu, doi miniștri și Arafat, chemați la Cotroceni. Urmează un anunț privind redeschiderea școlilor?

Discuții de ultimă oră. Cîțu, doi miniștri și Arafat, chemați la Cotroceni. Urmează un anunț privind redeschiderea școlilor?

Mai mulți oficiali guvernamentali sunt așteptați, joi după-amiază, la Cotroceni, pentru a discuta cu președintele.

La întrevederea programată să înceapă la ora 16, Klaus Iohannis îi așteaptă pe premierul Florin Cîțu, pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, dar și pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, la discuții au fost convocați și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat, Raed Arafat, precum și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, doctorul Adriana Pistol.

De la Cotroceni s-a anunțat doar că va fi o ședință de lucru. Însă, conform televiziunilor de știri, în cadrul acestor discuții se va avea în vedere modul în care ar urma să se desfășoare cursurile după startul semestrului doi al actualului an școlar, programat să înceapă pe 8 februarie. Un subiect de mare interes nu doar pentru elevi și părinți, ci și pentru cadrele didactice, mai ales că în ultima perioadă cursurile s-au desfășurat prin intermediul conexiunii la internet, în contextul generat de noul coronavirus, nefiind puține neajunsurile școlii online, semnalate public. Rămâne, așadar, de văzut dacă în cadrul discuțiilor de joi, de la Cotroceni, se va lua o decizie cu privire la eventualitatea redeschiderii școlilor și dacă acest pas ar urma să se facă sau nu începând cu 8 februarie.

Cum vede Iohannis schimbările directorilor de școli și licee

În urmă cu doar două zile, Klaus Iohannis fusese întrebat, la Cotroceni, despre schimbările decise la nivel de directori din școli şi licee din toată țara și la nemulțumirile generate de aceste hotărâri, ba chiar și la protestele unor părinți, apărute în Capitală, dar nu numai.
Am urmărit aceste chestiuni, este vorba de o acțiune care nu a fost pregătită din timp de Ministerul Educației, fiindcă s-a știut că la mii de școli se termină mandatul directorilor pe 9 ianuarie. Acum, sigur, unele mandate s-au prelungit, alții au primit mandate de scurtă durată până la organizarea concursului. Și cred că vom putea să vorbim de o Românie normală și de programul ”România Educată” abia după ce terminăm cu această pandemie, revenim la normalitate, organizăm concursuri cum scrie la carte pentru toate aceste posturi și, atunci, toate lucrurile vor intra în normalitate.

Ceea ce s-a făcut acum a fost de azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandate ori s-au dat mandate unor persoane noi pentru câteva, probabil, luni de zile. Bănuiesc că undeva prin vară deja vom avea primul val de concursuri pentru aceste funcții de conducere și atunci, chiar, voi urmări cu foarte mare atenție cum se respectă principiul meritocrației în aceste chestiuni”, a declarat Iohannis, în prima sa conferință de presă din acest an.