Scriam, cu ceva vreme în urmă, cum își pregătește Iohannis dictatura. E ca la un joc de țintar, unde cel mai important lucru este să se închidă repede colțurile. Odată închise, câștigul este ca și asigurat. A lucrat încet, ca să nu bată la ochi și să nu-și devoaleze prematur planurile. Puțin câte puțin și-a consolidat terenul. A vorbit despre reformarea României încă de la primul mandat, dar niciun competitor politic n-a fost curios să vadă ce se ascunde în spatele sintagmei. Nici măcar când a declarat că are nevoie de două mandate pentru a face din România o țară europeană nu l-a întrebat nimeni la ce se referă, în mod concret. Opoziția de acum, care pe atunci controla și Guvernul și Parlamentul, l-a scăpat printre degete. De frică, din nepricepere sau la ordin?
Rând pe rând, instituțiile statului au ajuns să i se ploconească. Dacă până la întronarea lui la Cotroceni se bucurau de o anumită independență, dintr-odată au simțit nevoia de un protector. Iohannis a profitat de luptele interne pentru șefie și de dezbinarea lor și a pozat în salvator. În realitate, și le-a subordonat impunându-și oamenii.
Convins că e președinte
Și-a asigurat de partea lui Justiția, numind un ministru fără anvergură profesională. Nici nu îi trebuia altul, pentru că tot ceea ce avea nevoie era un executant care să nu pună multe întrebări. Asta după ce pe cel de dinainte l-a eliminat din joc, prin varii trădări, pentru înființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, obligația destituirii Codruței Kovesi din fruntea DNA și tentativa de îndepărtare a fostului Procuror General, protectorul lui din vremuri și dosare tulburi.
Apoi a venit rândul serviciilor de informații, pe care și le-a prins la butonieră. Fără ajutorul lor nu putea merge mai departe. De fapt, fără oamenii lui din servicii, Iohannis este inexistent. Nu are capacitatea de decizie și nici experiența necesară. Hotărârile sa iau în spatele lui, el doar declamă lăsând impresia că ideile îi aparțin. În forul lui interior, însă, este convins că e președintele României. Un președinte care este mai obligat Uniunii Europene, ale cărei sarcini le execută, decât intereselor naționale.
Apă de ploaie
Schimbarea Guvernului i-a adus apa la moară. Lucrurile s-ar fi desfășurat mai repede dacă nu intervenea pandemia de Coronavirus. Planurile constau în a forța alegerile anticipate. Agresivitatea cu care virusul s-a întins l-a determinat să adopte o altă strategie, dar fără a renunța la soluția de a-și trece Parlamentul în panoplie. Guvernul era oricum al lui și executa orbește ordinele venite de la Cotroceni.
Invitarea miniștrilor la convorbiri și consultații, adesea de două sau trei ori pe săptămână, avea un singur scop. Acela de a arăta tuturor că nu se ia nicio decizie fără ca el să o aprobe. În plus, trebuia creată și imaginea de vasalitate a Guvernului, dar și că este un președinte clarvăzător, care se implică și care are un cuvânt greu de spus. În realitate, dacă lecturați transcrierile declarațiilor făcute după consultări, veți constata că s-a discutat nimic. Exact ca în conferințele de presă unde ziariștii sunt invitați să ia lumină, temele discutate rămânând tot apă de ploaie.
Cine să-l oprească?
Amestecul lui în problemele Guvernului, cu care ar fi trebuit doar să colaboreze, nu și să-i impună, este o altă formă de dictatură. Sarcinile trasate PNL, care a doua zi se regăsesc în comunicatele guvernamentale, reprezintă depășirea clară a limitelor constituționale. Dar când a respectat Iohannis Constituția? Mai nou, a trecut și la subordonarea prefecților, convocându-i la videoconferințe. Nu îl interesează că aceștia sunt reprezentanții Guvernului în teritoriu și că ar trebui să se abțină de la încălcarea cadrului legal, dându-le ordine. Vrea să facă un adevărat tur de forță prin care să demonstreze cine este șeful suprem. Adică dictatorul. Poruncește în stânga și în dreapta și toată lumea trebuie să execute fără crâcnire. A vrut închiderea piețelor și asta s-a făcut. Să nu credeți că va ceda și va promulga legea care permite redeschiderea lor.
Protejarea intereselor lanțurilor de multinaționale din spatele supermarketurilor contează mai mult decât sutele de mii de producători autohtoni care vor deveni muritori de foame. Nu va renunța la ideea lui cum nu va renunța nici la alegerile pe care nu le vrea amânate. Nu contează cu cât va crește rata îmbolnăvirilor sau a deceselor cauzate de Covid, dacă el vrea alegeri, vor fi alegeri. Între a mai muri câteva mii de români sau a muri PNL în urma păsuirii alegerilor, preferă prima variantă. Doar așa va putea închide ultimul colț al țintarului, având și Parlamentul lui, care va vota legi de care ne vom cruci cu ambele mâini, în cel mai fericit caz. Iar adevărata față de dictator i-o vom vedea după 7 decembrie, când, indiferent ce va face, nu va mai avea cine să-l oprească.
