Diana Şoşoacă s-a ținut de cuvânt și a mers la protestul programat în fața Palatului Victoria. De altfel, mii de oameni sunt așteptați în stradă în marile orașe ale României.
Toți cei care participă solicită revenirea la viața de dinainte de pandemie. Oamenii nu sunt de acord cu purtarea măștilor de protecție și nici cu celelalte reguli impuse de coronavirus.
Diana Şoşoacă a ţinut un discurs, în mijlocul mulţimii
Senatoarea a susținut un discurs în fața oamenilor. Aceasta le-a promis celor prezenți că nu o să intre în PSD. „Dacă intru în PSD fac măcel!„, a continuat senatoarea.
„Eu trebuie să mă înscriu în toate partidele, că toate mă vor. E pe principiul dacă ea nu ne vrea, noi o vrem. Deocamdată mi-e bine independentă și cred că am reușit să schimb multe lucruri singură.
PSD trebuie să treacă prin schimbări majore, să renunțe la baronii locali, să își facă curat în partid cu cei condamnați penal, cei care și-au bătut joc de țară”, a mai spus în trecut Diana Șoșoacă.
Ciolacu: „Doamna Șoșoacă nu mi-a solicitat să vină în PSD”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost chestionat, acum câteva zile, despre posibilitatea ca fosta membră AUR, senatoarea Diana Șoșoacă, să fie cooptată în PSD.
Ciolacu n-a aprobat, însă nici n-a respins această variantă, subliniind că atunci când va discuta cu Șoșoacă va anunța.
„Eu discut cu orice doamnă, dar doamna Șoșoacă nu mi-a solicitat până în prezent să vină în PSD. Dacă se va întâmpla să vorbim, vă asigur că o să va anunț„, s-a limitat să spună liderul PSD.