Nicușor Dan și George Simion, candidații care au reușit să transforme cursa prezidențială într-un festival al improvizației: unul cu aer de contabil plictisit, celălalt cu aplomb de tribun de stadion. Dacă primul se refugiază în grafice și paragrafe de constituție, al doilea se hrănește cu mituri istorice, glorie industrială și promisiuni făcute de pe marginea scenei. România pare prinsă între două extreme care promit mult și concretizează… poezie.
Cursul valutar, între teoria conspirației și fuga de răspundere
Simion: „Au pariat pe leu!” | Dan: „Să păstrăm calmul” | Leul: „Mi-ați luat toți banii.”
În timpul dezbaterii, spiritele s-au încins când a fost adus în discuție episodul prăbușirii leului. George Simion a identificat, cu ochiul fin al patriotului economic, o conspirație a „băieților răi” care pariază împotriva României. A promis, desigur, desecretizări și intervenții la BNR, de parcă ar conduce un stat paralel în care președintele dictează politica monetară.
Nicușor Dan, în schimb, a preferat o abordare de rector universitar: calm, lipsit de emoție, dar și de soluții. A dat vina pe „agitația publică” și a trecut mai departe, ca și cum ar explica unui student că e vina lui că n-a înțeles materia.
Industria de apărare: între pulbere de pus în CV și praful de pe uzinele lui Ceaușescu
George Simion s-a lansat într-o epopee industrială de manual: Cugir, Sadu, Brașov, totul sub tricolor și cu promisiunea că „vom face ca Polonia”. Adică cum? Că polonezii au abordat terapia șoc în ’90 și au dus-o până la final, iar acum sunt bine. Dar la noi.. am început, am luat o pauză că obosiserăm, după am ieșit în stradă și tot așa.
S-ar zice că România poate deveni o putere militară mondială, dacă îi dă cineva cheile de la Arsenal Reșița. Nicușor Dan, la polul opus, a oferit un recital plat despre potențialul șantierului naval și al industriei de apărare, cu aceeași vibrație cu care recită un primar lista de investiții la rectificarea bugetară. Amândoi vor să militarizeze economia, doar că niciunul n-a suflat un cuvânt despre cum, cine și cu ce bani.
Autostrăzile – construite la microfon, blocate în realitate
Când vine vorba de infrastructură, Nicușor Dan a reluat, aproape afectat, epopeea conductelor de termoficare din București. Apoi s-a retras discret, lăsând în urmă aerul unui om convins că președintele trebuie doar să „vegheze”, nu să intervină.
George Simion a intrat în scenă cu o siguranță absolută: a vorbit despre A8, sancțiuni pentru companii care „ne-au luat de proști”, autostrăzi în CSAT și un port care să „bată Gdanskul”. S-ar spune că dacă e ales, ne trezim cu toții într-o hartă rutieră a viselor – fără licitații, fără CNAIR, fără bugete.
Unul vrea să inspire, altul să răscolească trecutul – România tot fără direcție
Președintele care schimbă țevi vs. președintele care vrea tunuri: care e mai periculos?
Pe scurt, alegerea e simplă: fie un om care crede că reforma se face în liniște, cu tehnocrație rece și lipsă de emoție, fie un tribun care flutură steagul și visează la măreția unei Românii de muzeu. Între Nicușor Dan și George Simion, electoratul nu găsește o ancoră în realitate. Doar promisiuni grandioase, cu zero legătură cu atribuțiile prezidențiale și o campanie care pare scrisă de copywriteri cu nostalgii de epocă și traume fiscale.
Așa că, domnilor candidați, întrebarea e simplă și inevitabilă: dacă nu sunteți nici vocea rațiunii, nici brațul acțiunii – atunci ce mai căutați în cursa pentru o țară care, oricum, pare abandonată?