Cauta

Desemnarea noului premier s-ar putea amâna pentru vineri. Surse: Nicușor Dan și Bolojan ar urma să discute față în față, după consultările de la Cotroceni

Desemnarea noului premier s-ar putea amâna pt vineri. Surse:

sursa foto: presidency.ro

Consultările de la Cotroceni, convocate de către șeful statului, cu partidele parlamentare, în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, sunt în plină desfășurare, la această oră.

Doar că, din câte se pare, Nicușor Dan nu ar urma să facă joi după-amiază – la finalul consultărilor, cum era de așteptat – un anunț privind desemnarea viitorului premier. Acest lucru ar urma să se întâmple vineri. Și asta pentru că președintele s-ar mai gândi încă în privința nominalizării liderului interimar al PNL, Ilie Bolojan, pentru a ajunge în fruntea viitorului Executiv.

Nouă întâlnire Dan – Bolojan, după consultări

Nicușor Dan s-ar împotrivi majorării TVA, însă nu este exclus ca măsura să fie în continuare impusă de către noul premier, dacă acesta va fi Bolojan. Potrivit unor surse citate de realitatea.net, Nicușor Dan și Bolojan se vor întâlni față în față, de la ora 15.00, discuțiile urmând să se concentreze pe majorarea TVA-ului, mărul discordiei – în prezent – între președinte și liderul PNL.

Consultările dintre Nicușor Dan și delegația PNL prezentă joi, 19 iunie, la Cotroceni – delegație din care a făcut parte și Bolojan – s-au încheiat. Însă, la finalul acestor discuții, liberalii au plecat de la sediul Președinției fără să facă declarații în fața presei.

După aceste consultări cu reprezentanții PNL a apărut, așadar, informația pe surse că Dan și Bolojan ar urma să aibă o întrevedere, în cadrul căreia să discute despre pachetul de măsuri fiscale și în special dacă el va include sau nu creșterea TVA.

Rămâne de văzut cum anume vor evolua lucrurile în această chestiune îndelung discutată în spațiul public în ultima perioadă. Și mai ales când anume va fi făcut anunțul privind desemnarea noului premier, mai ales că se apropie tot mai mult ziua în care expiră interimatul actualului Executiv.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version