AcasăPoliticaDescăunarea lui Ciolacu

Descăunarea lui Ciolacu

Ceea ce social-democrații ar trebui să facă în clipa de față ar fi exact detronarea lui Marcel Ciolacu. Dacă sunt surprinși de tonul afirmației, ar trebui să deruleze filmul în care acesta își joacă rolul de lider, fie el și interimar. Surse care au responsabilitatea declarațiilor afirmă că Ciolacu a instaurat în PSD cenzura opiniilor contrare lui și, în permanență, a căutat să stopeze orice tentativă de promovare a unor viziuni noi, de natură a prezenta electoratului un partid primenit. Cu îndemânarea fitilistului școlit în bârfe și conclavuri mărunte, a întins plasa intoxicărilor peste toți, insinuând că orice inițiativă, oricât de bună ar fi, urmărește, de fapt, debarcarea lui de la conducere.

Lider fără carismă dar cu mare apetit pentru trădări

Liderul PSD este ferm convins că își merită cu prisosință poziția de conducător. În mod sigur, numai după calculele lui, fără a ține cont și de opiniile altora. La o privire ceva mai atentă, se poate constata însă că nu a făcut nimic deosebit pentru partid. Nimic care să-l scoată în evidență. N-a depășit sfera celor mulțumiți să vegeteze la umbra prestigiului social-democrat, ca apoi, brusc, să revendice drepturi nemeritate. Dacă nu eram eu, acum nu erați aici, pare să strige. Da, Ciolacu, dacă nu erai tu, PSD nu ar fi fost acum aici. În starea aceasta.

Blazare și resemnare

Dacă ar avea curajul unei introspecții, social-democrații ar conștientiza că mai rău ca acum nu au ajuns niciodată. Nu mai au puterea să se impună decât prin numărul convenabil, încă, de reprezentanți în Parlament.

Lucian Romașcanu ar comunica dar nu mai are ce

Nicidecum prin soluții sau inițiative care să trimită Puterea în derizoriu, demonstrându-i șubrezenia și falsitatea guvernării. De asemenea, la capitolul comunicare stau mai rău ca înainte. Pe vremea lui Dragnea și a Vioricăi Dăncilă nu găseau omul care să țină electoratul la curent, care să transmită mesajele partidului. Acum și-au găsit un comunicator, dar nu mai au ce transmite. Și asta pentru că în PSD nu se mai intâmplă nimic notabil. Totul este îmbrăcat în blazare și resemnare. Nu este altceva decât zona în care Ciolacu și-a împins partidul.

Vânzare la preț de solduri

Pe de altă parte, sub conducerea lui Marcel Ciolacu, PSD a ajuns sprijinul lui Klaus Iohannis. Degeaba neagă orice înțelegere cu președintele, credibilitatea lui se duce vertiginos spre zero. Două exemple grăitoare.

Paul Stănescu opozant dar nu prea mult

Inițiază moțiunea de cenzură împotriva lui Orban, aceasta are succes, dar Guvernul primește votul de încredere în Parlament cu susținerea zdrobitoare a aceluiași PSD care-l demisese. Și nu era vorba de o altă formulă guvernamentală, ci de exact aceeași. Motivațiile liderului interimar al PSD că țara avea nevoie urgentă de un guvern nu subzistă. Putea fi oricare altul, nu neapărat cel pentru care se zbătea Iohannis. Apoi, la votarea stării de urgență, aceeași poveste, de data aceasta vopsită altfel. Ușurința cu care Ciolacu a mers pe aprobarea ei spune multe. Și apoi, aceeași strategie ieftină prin care s-a aprobat prelungirea ei. În timp ce ALDE și Pro România erau tot mai rezervate față de propunerile lui Iohannis și PNL, PSD, condus cu amatorism, era tot mai vesel că le poate veni în ajutor. Zâmbetul tâmp al lui Ciolacu, ce se încurca în declarații patriotice de tot râsul, nu făcea decât să completeze tabloul vânzării la preț de solduri a celui mai puternic partid. Precizez, cândva puternic.

Un călduros la revedere!

Este greu de acceptat că Ciolacu nu a știut sau nu a prevăzut că vor urma starea de urgență și starea de alertă. Aceasta ar presupune că nu are pic de intuiție, și atunci nu are ce căuta nici măcar în fruntea unei asociații de ciobani, darmite în fruntea unui partid. Trucul folosit de el denotă sărăcia ideilor. Sau aranjamentele pe sub mână, are de ales. Ca să-și mai spele imaginea, a început să vorbească de o nouă moțiune de cenzură împotriva lui Orban, numai că a plasat acțiunea exact în perioada în care aceasta nu poate avea loc. Prin asimilare, este de presupus că cei care îl susțin sunt tot de partea lui Iohannis, deși își strigă opoziția la fiecare colț de stradă. Sau tocmai aceasta a fost strategia gândită în laboratoarele Cotroceniului? Ca prin propriile acțiuni și decizii, PSD să-și îndepărteze singur electoratul, ajungând la un procentaj la care să poată fi controlat. Iar pentru aceasta era nevoie de un Ciolacu, liderul a cărui descăunare, acum, se cere grabnic.

author avatar
Valentin Boeru
2.580 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger