AcasăPoliticaDeputații juriști au dat undă verde cererii DNA pe numele fostului ministru...

Deputații juriști au dat undă verde cererii DNA pe numele fostului ministru Bănicioiu

Bănicioiu a studiat dosarul (sursa foto: Facebook)

Comisia Juridică a Camerei, în fața căreia s-a prezentat, vineri, fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, au încuviințat solicitarea venită din partea procurorilor anticorupție în cazul deputatului de la Pro România, privind ridicarea imunității parlamentare.

Din câte au anunțat televiziunile de știri, au fost 19 voturi pentru și două împotriva solicitării DNA-ului, ceea ce înseamnă că Bănicioiu poate fi urmărit penal. Decizia finală se va lua săptămâna viitoare, în plenul Camerei.

Între timp, vă spunem că fostul ministru al Sănătății a venit, vineri, la Parlament, alături de avocata sa, anunțând, după ce a studiat dosarul, că vrea ca adevărul să iasă la lumină. ”Nu există niciun fel de probă sau niciun fel de evidență, dovadă că eu aș fi luat vreo sumă de bani (…) Este și în interesul meu ca lucrurile să se desfășoare cât mai repede și să vedem de ce oameni care au probleme penale se duc și fac denunțuri ca să scape”, a susținut Bănicioiu.

O poziție similară a exprimat și zilele trecute, când s-a aflat de cererea DNA-ului înaintată Parlamentului. ”Sunt pentru a se ridica imunitatea deoarece nu am nimic de ascuns și cred că totuși clarificarea cât mai rapidă a situației, va fi în interesul tuturor”, a scris Nicolae Bănicioiu pe pagina sa de Facebook.

 

Comunicatul DNA-ului

În cursul zilei de marți, 20 octombrie, DNA-ul a transmis următorul comunicat cu privire la fostul ministru, căruia nu i-a fost menționat numele:

”Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov și aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– trafic de influență,
– luare de mită în formă continuată.

În perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:
– numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice,
– alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
Ulterior, aceeași persoană ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care 40 volume în format letric.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

author avatar
Cristina Stefan
104 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger