„Puii s-au mancat, campania electorala este importanta”. In felul acesta si-au justificat parlamentarii absenta de sedinta in care urmau sa voteze solicitarea DNA privind incuviintarea arestarii preventive a deputatului Florin Popescu.
Daca in urma cu doua saptamani deputatii se faceau macar ca lucreaza, ieri au renuntat si la acest teatru ieftin. Culmea, cel care le-a tinut partea a fost chiar premierul Victor Ponta. „Daca era asa de important acest vot (de incuviintare a arestarii – n.r), sunt convins ca se cerea acum doi ani. Daca nu a fost asa important doi ani, cred ca mai rezista doua saptamani. Puii tot mancati raman, nu?”, a punctat seful Executivului. Opine contestata vehement de deputatii PDL, singurii care misunau ieri prin sala de plen.„Exista un blat parlamentar prin care se face zid comun in jurul potentialilor infractori. Cei care fug de justitie astazi, din nou au primit sprijinul puterii parlamentare, nici Puterea si nici Partidul Miscarea Populara nu au fost prezenti la sedinta”, a acuzat democrat-liberala Andreea Paul.