Cauta

Deputat AUR, acuzat că a sunat noaptea mai mulți pesediști: „A început să ne înjure, să ne ameninţe” – VIDEO

Deputatul Șoldan

Acuzații greu de imaginat, miercuri, în ședința în plen a Camerei Deputaților. Un parlamentar AUR e acuzat că, în toiul nopții, ar fi pus mâna pe telefon și ar fi apelat mai mulți pesediști, pentru a-i înjura.

Deputatul PSD Gheorghe Şoldan a venit, miercuri, la tribuna sălii de ședință, susținând faptul că deputatul AUR Ciprian Titi Stoica ar fi sunat mai mulţi colegi din grupul PSD, după ora unu noaptea şi ar fi început să îi înjure.

Şoldan: Îl somez public pe Ciprian Titi Stoica să vină şi să îşi ceară scuze

Aseară, un coleg al nostru din Parlament, domnul Ciprian Titi Stoica, un coleg de la AUR, a sunat mai mulţi colegi din grupul PSD, foarte târziu, după ora unu noaptea şi a început să ne înjure, să ne ameninţe, să ne adreseze tot felul de injurii.

La primul apel l-am atenţionat pe domnul Ciprian Titi Stoica că urmează să îl înregistrez, dar domnul Titi Stoica a continuat şi pentru asta aş vrea să îl somez public, fiindcă un asemenea limbaj şi comportament nu este demn de un parlamentar al României şi îl somez public pe domnul Ciprian Titi Stoica să vină la tribuna Parlamentului şi să îşi ceară scuze”, a afirmat Gheorghe Şoldan, în plenul Camerei Deputaţilor.

Prima reacție a lui George Simion

Nu a trecut mult până să vină și o primă reacție din partea liderului AUR, George Simion, aflat în sală la ședința de miercuri. Șeful AUR, partidul din care face parte parlamentarul Stoica, a dat de înțeles că situația reclamată de social-democratul Șoldan va fi analizată.

„Din punctul meu de vedere, la fel cum am dat dovadă de intransigenţă de fiecare dată când a fost cazul, vom analiza sancţionarea, suspendarea, mergând până la excluderea colegului nostru şi sper şi dvs. să faceţi acelaşi lucru, pentru că ieri, în Biroul Permanent, i-aţi trimis pe nişte colegi deputaţi la Untold, cu votul Biroului Permanent”, a spus Simion.

Ultimele stiri

  • Poza Zilei
  • Horoscop 20 mai 2024 – Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția
  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • Exit mobile version