AcasăPoliticaDeja se poate vorbi de o colecție! A mai trecut o moțiune...

Deja se poate vorbi de o colecție! A mai trecut o moțiune vizând un ministru din Guvernul Orban

S-a mai adăugat un „adoptat” în dreptul demersurilor opoziției la adresa unor membri ai actualului Cabinet condus de către Ludovic Orban. Al șaptelea, la nivel de moțiuni simple.

De această dată a trecut de votul Camerei Deputaților moţiunea simplă depusă de PSD, denumită „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!”, și îndreptată către Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, supranumit de opoziție drept „ministrul Grindă”.

Dezbătută cu o amânare motivată de rațiuni ce țin de sănătatea ministrului Dezvoltării, mulți amintindu-și faptul că Ștefan a venit, săptămânile trecute, la Parlament cu guler cervical și explicații despre cele aflate de la medici (DETALII AICI), moțiunea a fost supusă votului abia în ședința de marți, 14 iulie.

Cine a mai picat testul moțiunii

Au fost 168 de voturi pentru, 81 împotrivă și 50 de abțineri, astfel că Ștefan se alătură colegilor săi din Guvern sancționați, simbolic, la nivelul Parlamentului, prin inițiative similare. Spunem simbolic, pentru că, nici dacă trece, moțiunea simplă nu aduce automat schimbarea din funcție a unui ministru.

Până la această dată, au mai fost adoptate moțiunile îndreptate împotriva miniștrilor Finanțelor, Florin Cîțu, Agriculturii, Adrian Oros, Educației, Monica Anisie, Internelor, Marcel Vela, Muncii, Violeta Alexandru, și Sănătății, Nelu Tătaru.

Nu în ultimul rând, vă amintim și faptul că discursul lui Ion Ștefan, de la dezbaterea moțiunii care îl viza, nu a scăpat ochiului critic al social-democratului Eugen Teodorovici, care l-a ironizat pe ministrul Dezvoltării într-un mesaj postat pe Facebook. DETALII AICI.

author avatar
Cristina Stefan
141 afisari

3 COMENTARII

  1. Nu-l da nea Sica afara pe Grinda !
    Adica toti o apa si un vin !

  2. Pai si de ce guvernul nu tine seama de expresia voinței nationale din Parlament? Sunt prea multi ministri defecti ce trebuiau schimbati. Sa aibe grije ca mai au o luna si vor fi schimbati cu toții daca nu maresc alocațiile si pensiile cum spune legea. Nu e avertisment ci aceiasi expresie de vointa nationala.

  3. Cu Tovarasul Citu, n-o sa faca nimic, promisiuni electorale, atat ! Un Guvern al carui singur scop sunt alegerile, cum vrea Tatucul sinistru de la Cotroceni !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger