Cauta

Decizia lui Marcel Ciolacu după desecretizarea documentelor CSAT în privinţa campaniei lui Călin Georgescu

Decizia lui Marcel Ciolacu după desecretizarea documentelor

sursa foto: romaniatv.net

Marcel Ciolacu a avut o reacţie imediată după desecretizarea documentelor CSAT. Președintele Klaus Iohannis a surprins din nou opinia publică și a desecretizat rapid documentele CSAT cu privire la Călin Georgescu.

Pe cât de neobișnuită este „deschiderea” lui Iohannis, pe atât de vizibil este și scopul: se lucrează intens la varianta suspendării candidaturii lui Georgescu.

Ciolacu o susţine pe Lasconi

Președintele PSD spune că o va sprijin pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, împotriva candidatului Călin Georgescu.

„Am luat act de declasificarea documentelor CSAT care arată că în campania electorală a domnului Călin Georgescu au fost folosite finanțări externe nedeclarate de către acesta și că există tipare de lucru ce arată implicarea unor actori statali!

Nu am putut să vorbesc public despre aceste documente pentru că am respectat legea. Însă, un fapt este cert: în competiția electorală, am fost cel mai afectat de modul în care domnul Călin Georgescu și-a mărit artificial expunerea, eludând cadrul legal. Sper ca, pe baza dovezilor publicate azi, autoritățile statului să-și facă treaba, iar toți cei vinovați să plătească!

În fața acestei realități, o voi sprijini pe doamna Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Am demarat deja construcția unei majorități parlamentare și guvernamentale pro-europene, care să o susțină pe doamna Elena Lasconi la votul de pe 8 decembrie.

Trebuie să depășim valul de ură care ne macină de 20 de ani și să ne concentrăm, împreună, pe un mare obiectiv national – continuarea traseului de dezvoltare europeană a României!

Asta așteaptă de la noi atât românii care trăiesc în țară, cât și cei care trăiesc în Occident și care ne-au transmis, prin votul lor recent, că trebuie să continuăm să clădim un stat puternic și demn, capabil să se bată pentru drepturile românilor, oriunde locuiesc aceștia în lume”, scrie Marcel Ciolacu.

Raportul SRI

Președintele Klaus Iohannis a declasificat documentele care au stat pe masa CSAT, atunci când s-a făcut analiza candidatului Călin Georgescu. SRI a depus un amplu raport care arată mega operațiunea din spatele lui Călin Georgescu, finanțările primite de către acesta și modul în care s-a organizat întreaga operațiune prin intermediul TikTok.

Ascensiunea lui Călin Georgescu în sondaje a fost determinată de o campanie coordonată de creștere a popularității, amplificată cu 2 săptămâni înainte de data scrutinului, în special pe TikTok, care a reușit să-i asigure victoria în primul tur, potrivit SRI.

Varianta de lucru în acest moment este de a suspenda candidatura lui Călin Georgescu, mai ales că toate documentele CSAT au fost trimise către toate autoritățile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, celor cu atribuţii în buna desfăşurare a procesului electoral, precum şi organelor de urmărire penală.

Ultimele stiri

  • Horoscop 28 noiembrie 2025 – Fii tu însuți cu orice preț
  • Alege ce citești
  • Obiectivul giganților tehnologici din China: cipurile Nvidia
  • „Sistemul” a decis: iese Bolojan, intră Nazare!
  • Halucinant. Guvernul dă vina pe populație. ”Românii prefera alimentele din import”
  • Americanii se feresc de inteligența artificială?
  • Vinicius l-a amețit până a cedat. “E cel mai bun din lume!’
  • Infantino își freacă mâinile! Milioane de bilete vândute deja pentru CM 2026
  • Ministrul Mediului face loc activiștilor din ONG-uri. Vor să acapareze Romsilva
  • Marco Rubio – porumbel în Ucraina, șoim în Venezuela
  • Exit mobile version