L-am văzut pe Iohannis. Și pe Orban. Și pe Cîțu. Și pe alții ca ei, dar tot slugi se numesc, indiferent cât de tare le-ar sări țandăra. Slugi, pentru că numai servitorii stau separat de stăpâni, să nu se amestece și să nu mai știe lumea cine-i cine.
În mod tradițional, SUA își serbează ziua națională pe 4 iulie, în toată lumea. 4 iulie cade duminică, dar nu mai contează. Yankeii s-au grăbit și, întrucât și pe 1 iulie e zi cu soare, de ce să n-o facă atunci? Din punctul meu de vedere, pot să serbeze oricând. Și de Paștele Bizonilor, și de Rusaliile indienilor din rezervații, și de Ziua Curcanilor Salvați de Satâr. Or fi vrut să spună că e Ziua Națională totuși. Nu mi s-a părut. A fost un parastas, căci doar atunci se dă pomana înainte. Asta e tradiția românească, la nouă luni, la an, la anul și la mulți ani. Dar tot înainte.
Atmosferă de sărbătoare, toți erau prieteni cu ei și ei cu cine aveau în program. Discursuri frumoase, înflăcărate, în care fiecare mulțumea celuilalt pentru orice voia el. Ei ne-au mulțumit pentru colaborare, pentru că le-am cumpărat fiarele vechi zise și arme și pentru că le-am băgat în visterie 2 miliarde de dolari. Noi le-am mulțumit pentru sendvișuri, pentru peluza moale și pentru că faptul că nu a plouat. Cred însă că adevărata sărbătoare va fi duminică pe seară, când nu se vor mai amesteca de-a valma cu slugile. Vor fi ei cu ai lor, nederanjați de noi și nu vor mai trebui să zâmbească protocolar, mimând dragostea și bucuria întâlnirii. Dacă ne-ar fi prieteni adevărați, ne-ar spune că au organizat petrecerea mai devreme pentru că Iohannis este dat în consemn la ciorba de perișoare din familie. Și apoi, dacă duminică tot e în București, cum să se întoarcă de la Sibiu? Câte căi ascunse are diplomația, chiar mă cutremur.