AcasăPoliticaDe la „fără penali” la „cu pile la Externe”!

De la „fără penali” la „cu pile la Externe”!

Într-o țară în care spitalele încă mai pun pansamente cu scoci, iar directorii școlilor cer donații de la părinți pentru repararea toaletelor, Ministerul Afacerilor Externe a găsit de cuviință să își tripleze agenda de angajări. Oficial, e vorba de 185 de posturi diplomatice și 105 posturi tehnico-administrative; în total,290. Pe hârtie, motivul este „deficitul de personal” și „nevoia de întărire a reprezentării României în străinătate”. În realitate, pentru cine citește printre rânduri, e o rețetă clasică de consolidare a aparatului de partid.

Cu alte cuvinte, în timp ce românii strâng cureaua și fac slalom printre facturi, la MAE s-a deschis sezonul vânătorii de sinecuri. Săgeata soroșistă Oana Țoiu scoate la concurs sute de posturi promițând că „nu va mai fi abordarea” de altădată. Noi o credem pe cuvânt – o fi aceeași „abordare”, dar sigur are o altă uniformă.

Numărul de angajări vizat de MAE este colosal pentru un minister care, până mai ieri, se plângea că nu are buget pentru promovarea în diaspora sau pentru cursuri de perfecționare a funcționarilor. Iată, însă, că, dintr-odată, există bani și pentru oameni noi, și pentru salariile aferente!

Detașări „la kilogram”

Dacă ar fi doar concursuri transparente, poate am putea lăsa ironia deoparte. Dar, nu, spectacolul „rozelor” de pe trotinete e completat de povestea detașărilor! Țoiu a promis că fiecare caz va fi analizat individual. Printre „perlele” descoperite: o angajată detașată de la… „Grădinița Bobocel”, din comuna Moș Ion Roată. Da, ați citit bine – de la coloratul alfabetului pe pereți direct la diplomație! Cireașa de pe tort: multe dintre aceste detașări sunt vechi de peste 10 ani, reînnoite din șase în șase luni, ca o boală cronică pe care nimeni nu vrea s-o vindece. Dar, acum, promite ministrul Țoiu, „nu va mai fi această abordare”. Poate va fi una nouă, mai creativă – cu detalii surpriză.

Și cum să nu fie așa, când USR s-a consacrat, deja, ca specialist în scandaluri cu priză la publicul de pe Facebook?! După show-ul ieftin pe tema doliului național pentru Ion Iliescu – când au reușit să învrăjbească românii în două tabere ireconciliabile -, partidul pare să-și fi mutat ochii spre prizele de putere din aparatul de stat.

E o tactică veche: creezi un subiect de bâlci public, ocupi agenda media, apoi, în liniștea creată de propriul vacarm, împingi în sistem oamenii „de încredere”. Exact cum, într-un film prost, hoțul scapă cu tabloul în timp ce toată lumea se uită la câinele care aleargă cu o pălărie pe cap.

Cine este, de fapt, Oana Țoiu?

Dincolo de poziția actuală, Oana Țoiu e bine cunoscută în cercurile progresiste cu legături solide în zona ONG-urilor finanțate internațional. Adversarii o numesc „globalisto-soroșistă”, iar susținătorii îi aplaudă „verticalitatea europeană”.

Cert e că, în trecut, nu s-a sfiit să „mitralieze” verbal lideri ai Americii, inclusiv pe Donald Trump, ceea ce nu e tocmai diplomația clasică. Și apoi ne mirăm că România trebuie să plătească lobby pentru „Visa Waiver”. Când ministrul de Externe e cunoscut pentru replici usturătoare și are tendința să dea cu mucii în fasole pe la dineuri oficiale, nu este de mirare că Unchiul Sam ridică sprânceana spre București… sau ne trântește ușa în nas, care-i cam tot aia.

Diplomația nu e doar despre hârtii cu antet, ci despre imagine, relații și stabilitate. Fiecare gafă, fiecare numire de complezență, fiecare detașare absurdă sapă puțin câte puțin din credibilitatea României. Problema deficitului de personal, vrăjeala de care se folosesc USR-iștii pentru a-și rezolva sinecurile, se rezolvă cu profesionalism și concursuri autentice, nu cu „valuri” de posturi lansate strategic în perioade de turbulență politică și socială.

Să nu uităm că USR a ajuns la guvernare alături de PNL, PSD și alți parteneri având doar 12% scor electoral la ultimele alegeri – o performanță modestă și care nu justifică ocuparea fotoliilor decizionale de la Palatul Victoria. Însă, în loc să propună soluții pragmatice pentru criza economică, partidul a preferat strategia diversionistă: scandal după scandal, sinecuri pe bandă rulantă, cu MAE ultima țintă.

Conform programelor de guvernare, USR promitea reduceri de taxe pe muncă, reformă profundă, alegeri în două tururi, eliminarea pensiilor speciale, o bancă de dezvoltare și decăpușarea companiilor de stat. Printre soluțiile economice – „zero taxe pe salariul minim”, reducerea povarei fiscale, stimulente pentru formarea profesională și combaterea muncii la negru. Ce au realizat „Brigada Diverse”, Fritz&co până acum? Câte propuneri ați văzut din partea USR?

În loc de reformă reală, USR livrează teatru politic. Din 2020 incoace, partidul ăsta a însemnat doar combinații, haștaguri pe Facebook și o criză guvernamentală majoră (în 2021, după demiterea ministrului Justiției). Bilanțul? Târguieli politice și scandaluri pe agenda publică, dar niciun răspuns palpabil pentru inflație, rambursări restante, criza facturilor sau slaba colectare.

Epilogul USR are iz de farsă

Așadar, în loc de „România educată” sau „România lucrului bine făcut”, avem „România sinecurizată”. Cu Oana Țoiu în rol principal, MAE riscă să devină nu o instituție a diplomației, ci o filială elegantă de partid, cu birouri în capitalele lumii.

Și poate că, pentru cei care primesc posturile, va fi într-adevăr o „poveste de succes”. Pentru restul, e doar încă un episod din serialul nesfârșit în care politicienii se joacă de-a statul.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
210 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger