AcasăPoliticaDe ce trebuie să plece Cîțu

De ce trebuie să plece Cîțu

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, lansează un atac dur la adresa lui Florin Cîțu, demonstrându-i pas cu pas că prezența în fruntea guvernului este nu numai inutilă, ci și toxică. Dacă ar avea un dram de conștiință, liberalii, dar și ceilalți parteneri de coaliție, s-ar regăsi în rechizitoriul lui Stănescu, condiție în care, în bună parte, ar vota trecerea moțiunii de cenzură. Partea proastă este că disciplina de partid nu are nimic comun cu forul interior al fiecăruia. Pot fi de acord, până la un punct, cu acuzațiile liderului PSD, dar votul este altceva.

Acuzele lui Paul Stănescu l au băgat în corzi pe premier

Miniștrii, secretarii de stat, șefii de agenții și toată armata de prieteni, amante, rude și parteneri de îmbuibare ar trebui să dispară din peisajul politic dacă moțiunea ar trece. Și ce să facă? Să treacă la privat? Ce știu ei să facă? Nimic, și de aceea trag cu dinții de scaune. La fel și politicienii, care nu vor pregeta să sacrifice binele unei țări doar pentru a le merge lor bine.

Prețuri care explodează, inflație, disponibilizări

„Sondajele ne arată că românii au din ce în ce mai puțină încredere în acest guvern. România are nevoie de o altă guvernare, care să reflecte cu adevărat preferințele cetățenilor. Nu cred că există vreun motiv serios pentru ca Florin Cîțu să mai fie susținut în funcția de premier. Pentru ce l-ar mai vrea românii în continuare? Să-și bată joc în continuare de copii și pensionari? Să amâne la nesfârșit creșterea alocațiilor, a pensiilor, a salariilor? Să îngroape definitiv campania națională de vaccinare? Să ascundă morții din pandemie, furturile și interesele clientelei? Singurul obiectiv pe care Cîțu îl are acum este să-și cumpere președinția PNL cu banii din buget și din PNRR. Liberalii și useriștii nu au avut oricum dreptul moral să guverneze, trebuie opriți acum! Moțiunea de cenzură are potențialul de a scăpa țara de molima Dreptei abătute asupra României, cu voie de la Cotroceni. Vă imaginați cât de penibili au ajuns liberalii? Gașca lui Cîțu îl acuză pe Ludovic Orban, și nu pe nedrept, că a pierdut alegerile parlamentare. În tot acest timp, Cîțu încă mai este premier. Să nu excludem ca parlamentarii lui Orban să-i facă, totuși, o surpriză. Mai ales că veștile pe care le tot aduce acesta din economie sunt fantastic de proaste: prețurile explodează, inflația scufundă puterea de cumpărare a românilor, încep disponibilizări masive la stat. De aceea, Cîțu trebuie trimis urgent acasă – acesta este primul pas pentru un adevărat Plan de Redresare a țării”, a declarat Paul Stănescu.

Avantajele le-au luat mințile

Nu este exclus ca liderul social democrat să aibă dreptate în privința parlamentarilor liberali când afirmă că îi pot rezerva surprize lui Cîțu. Nu toți îi împărtășesc opiniile, alții nu văd cu ochi buni stilul lui cam dictatorial de a se instala în fruntea partidului. În condițiile acestea, s-ar putea ca nemulțumirile legate de alegerile din PNL să se repercuteze asupra votului de la moțiunea de cenzură. Dacă e să dăm crezare anumitor surse, vor exista liberali care vor vota pentru trecerea moțiunii, știind că dărâmarea lui Cîțu îi va periclita serios șansele de câștig la alegerile pentru șefia PNL. De partea cealaltă se situează politicienii care s-au obișnuit cu șofer și mașină la scară, cu secretară și cu alte avantaje izvorâte din apartenența la topul puterii. Cu ei se va duce adevărata bătălie la vot. Refuz să cred că nu au văzut, până acum, în ce hal a ajuns România de când este condusă de ei. Numai că prea puțin îi interesează, sunt în stare de orice pentru a-și păstra pozițiile.

author avatar
Valentin Boeru
1.636 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger