Circ! Circ! Circ! De ce ne-am fi așteptat la altceva când, în ultimul timp, eleganța discursului politic s-a ros la spălat și i se vede urzeala? De ce ne-am fi așteptat la replici elaborate, când e mai simplu să stăm cu înjurătura în gură și să o aruncăm când credem că trebuie? De ce să avem o confruntare cât de cât decentă, când e mai captivant să o dăm pe miștocăreală, pretinzând că facem politică?
La ora când se redacta acest articol moțiunea abia depășise faza de amenințare, de bau-bau pentru coaliția de dreapta. Încă se regla tirul și se luau în cătare victimele ce trebuia să întregească peisajul carnagiului politic.
Naivitate vecină cu prostia
Vă mai aduceți aminte de 27 mai 2019, data la care a fost condamnat Liviu Dragnea? Cu o zi înainte avuseseră loc alegerile europarlamentare și referendumul la care Iohannis nu a fost capabil să spună ce întrebări conține. Fără nicio legătură cu evenimentele din ziua precedentă, președintele apare la televizor și spune că locul hoților este la pușcărie. Semnalul fusese trimis.
Până seara, Dragnea era condamnat, împachetat și dus pe sus la Rahova. „…România în care hoții și infractorii stau la pușcărie, nu în fruntea statului”. Câteva cuvinte care au fost înțelese de cine trebuia. De atunci au mai fost trimise mesaje. Acum, în ziua moțiunii de cenzură, nu înainte, Iohannis declară: „Eu cred că această moțiune nu va trece și cred că acele zvonuri, cum că unii care nu ar trebui să voteze vor vota, eu nu cred așa ceva. Avem o coaliție care a înțeles că șansa lor este unitatea, iar acum au o foarte bună ocazie să dovedească această unitate. Eu sunt optimist”. Trebuie să fii de o naivitate vecină cu prostia ca să nu înțelegi mesajul.
Ce deranjează
Există, bineînțeles, și partea a doua a mesajului, cea referitoare la parlamentarii care nu trebuie să voteze. Și președintele, dar și Orban, iar și-au făcut de cap, sfidând pe toată lumea. Senatorii și deputații trebuie să voteze conform voinței celor care i-au trimis în Parlament, nu după cum le cere președintele partidului, din interese lesne de observat. Care mai este libertatea de a decide, care mai este, deci, libertatea votului? Nu acestea sunt însă problemele delicate ale moțiunii de cenzură. Dacă moțiunea trecea, România s-ar fi confruntat întâi și-ntâi, cu o bulversare socială de proporții.
Cu o nouă echipă instalată la guvernare, presupunând că ar fi fost de sorginte PSD, țara ar fi aflat în scurt timp ce traseu au urmat cele 34 de miliarde de euro împrumutate de Florin Cîțu și dispărute fără urmă. Apoi, s-ar fi găsit și resursele de finanțare pentru dublarea alocațiilor pentru copii și creșterea pensiilor. S-ar fi putut mări salariile și identifica fondurile necesare pentru programele sociale ale tinerilor. Planul Național de Redresare și Reziliență ar fi fost aprobat și încă de anul acesta ar fi putut începe investițiile. Agricultura românească ar fi fost repusă în drepturi, ajungând la vârfurile de odinioară. Ei bine, nu se poate. Lucrurile acestea deranjează.
Coaliția s-a temut
Este limpede că nu trebuia să se ajungă la așa ceva. România trebuie ținută în continuare cu botul în țărână. Iar aceasta nu se poate face decât cu un guvern pus pe jaf, pe spoliere a țării. Valorile naționale și resursele naturale trebuie vândute, probabil că există și termene stricte în acest sens, iar un guvern condus de un premier PSD ar fi încurcat rău planurile coaliției. Este o coaliție care știe ce face și care, în egală măsură, este conștientă că, într-o bună zi, va da socoteală. Dacă ar fi fost atât de puternică precum pretinde, nu și-ar fi blocat oamenii în bănci, să nu voteze.
