Conduse de Washington, democrațiile din Europa și America de Nord s-au mobilizat în sprijinul Ucrainei de la invazia rusă din februarie 2022.
Ideea era că războiul din Ucraina este o bătălie între democrația liberală și libertate versus tiranie și imperialism. Cu toate acestea, această narațiune nu a reușit să rezoneze cu membrii non-occidentali ai comunității internaționale, iar mulți actori statali au fost extrem de ezitanți să se alăture Occidentului în sancționarea Rusiei sau în ajutorarea Ucrainei.
În martie anul trecut, în timpul unui discurs în capitala poloneză, președintele american Joe Biden a declarat că democrațiile lumii au fost „revitalizate cu un scop și unitate” prin răspunsul la invazia din Ucraina, potrivit Modern Diplomacy. Vicepreședintele Kamala Harris a împărtășit sentimente similare în luna februarie a acestui an, afirmând că “răspunsul nostru la invazia rusă este o demonstrație a angajamentului nostru colectiv de a susține regulile și normele internaționale”.
Pentru audiențele non-occidentale, astfel de înflorituri retorice au fost în mare parte nereușite. Într-adevăr, președintele francez Emmanuel Macron a deplâns public reticența unor guverne africane de a adopta o poziție fermă față de război, acuzându-le de „ipocrizie” în această privință. Dar și Occidentul este acuzat de ipocrizie atunci când vine vorba de a intimida și de a da lecții restului lumii cu privire la poziția pe care ar trebui să o adopte față de conflict. De exemplu, S. Jaishankar, ministrul indian al afacerilor externe, s-a plâns că europenii cred că „problemele Europei sunt problemele lumii, dar că problemele lumii nu sunt problemele Europei”.
Eșecul liderilor americani și europeni de a găsi un ecou în discuțiile cu omologii lor non-occidentali indică o stare de diminuare a puterii soft. Invazia Irakului condusă de SUA – care a fost considerată ilegală de fostul secretar general al Organizației Națiunilor Unite, Kofi Anan – a slăbit capacitatea Occidentului de a proiecta argumente de pe proverbiala înălțime morală.
Dincolo de asta, statele non-occidentale au motive mai mult calculate pentru a alege să nu adopte o poziție dură față de Rusia de la invazie. Este de la sine înțeles că, pentru națiuni puternice precum China, care s-au înfruntat cu SUA, o victorie a Rusiei în Ucraina este preferabilă, având în vedere modul în care ar putea remodela mai rapid ordinea globală într-o direcție multipolară.
Deși Brazilia este singurul membru al BRICS(Rusia, India, China și Africa de Sud) care a sprijinit rezoluția Adunării ONU prin care se solicită Rusiei să își retragă trupele din Ucraina, președintele țării, Lula da Silva, a fost critic atât față de Occident, cât și față de Volodimir Zelenski. El a fost, de asemenea, critic la adresa Washingtonului, spunând că “Biden ar fi putut să ia un avion spre Moscova pentru a vorbi cu Putin. Acesta este genul de atitudine pe care o aștepți de la un lider”.
Pentru ca politica externă occidentală să fie mai eficientă, liderii din America de Nord și Europa trebuie să identifice ce apeluri la acțiune vor avea ecou în restul lumii. Este puțin probabil ca o retorică înfloritoare despre democrație și libertate să atingă o coardă sonoră în regiuni care percep aceste valori ca pe niște planuri pentru intervenționismul occidental.
În cazul în care SUA și aliații săi urmăresc să convingă o mai mare parte a lumii nealiniate să exercite presiuni asupra Rusiei, ar putea încerca să facă acest lucru prin oferirea de stimulente economice. Deși ordinea mondială multilaterală emergentă a slăbit într-o oarecare măsură influența Occidentului, precum și soft power-ul său, economiile americană și europeană rămân foarte aspiraționale pentru țările în curs de dezvoltare.
Statele care continuă să facă comerț cu Rusia ar putea fi sancționate, dar Occidentul ar trebui să fie extrem de precaut în această privință. Impunerea de sancțiuni asupra țărilor nealiniate ce mențin relații cu Rusia ar putea avea un efect de recul, contribuind la grăbirea unor acțiuni care ar putea dăuna intereselor SUA și ale aliaților pe termen lung.