500 de zile de război (mimi-război, mai degrabă) și ambele părți în continuare sunt prinse în același paradox al conflictului – când una cucerește o uliță într-un sat, cât alta revendică glorioasa victorie asupra unui coteț de păsări. În ritmul actual de luptă, capătă o altă valoare și declarația lui Jens Stoltenberg, secretarul general al Nato, care, discret, a transmis la ce să ne așteptăm: „Lucrăm la un pachet multianual cu finanțare substanțială…”. Cu alte cuvinte, să ne așteptăm ca războiul ruso-ucrainean să mai dureze câțiva ani buni.
De fapt, vorbele lui Stoltenberg sunt o recunoaștere a faptului că nu se vede niciun sfârșit pentru încheierea conflictului, cu atât mai puțin nu se poate visa la recâștigarea teritoriilor anexate de Vladimir Putin. Cel puțin, nu în 2023 sau anul viitor, nici prin 2025, măcar…
Vrea cineva pace? Puțin probabil
Situația actuală ar trebui să le dea tuturor de gândit, dacă există cineva interesat cu adevărat de încheierea ostilităților.
Zelenski sper că va avea sprijinul necondiționat al populației și ajutor permanent din partea Occidentului, măcar cel puțin până la „eliberarea” Donbasului, dacă nu și a Peninsulei Crimeea. Contraofensiva ucraineană, împingerea rușilor spre Marea Neagră, arată clar că asta se urmărește. Sau, cel puțin se încearcă aducerea Moscovei în situația de a cere negocieri, ca să nu riște pierderea (în captivitate sau moarte) a zeci de mii de soldați.
Constant, Zelenski a refuzat să recunoască faptul că acceptă tratative de pace fără „Crimeea” pe masa discuțiilor. Are motive atât militare, cât și personale să facă asta.
Dar, în același timp, chiar și el este conștient că acest război nu se poate încheia decât cu o negociere, întrucât nimeni nu are forța armată să mărșăluiască spre Moscova ca, astfel, să-i forțeze pe ruși să se predea. În același timp, discuția despre „schimbarea regimului” Kremlin nu este altceva mai mult decât o seducătoare promisiune pentru naivi și demonstrează în mare parte un optimism exagerat cu privire la fezabilitatea sa. În același timp, se ignoră probabilitatea ca înlocuitorul lui Putin să le promită rușilor nu pace, ci un război mai eficient. Evgheni Prigojin a fost aplaudat la Rostov, când a intrat în oraș cu mercenarii Wagner, pentru că rușii de rând fix asta își doresc – să-i conducă generali capabili să mărșăluiască spre Kiev, așa cum Jukov a mărșăluit spre Berlin, în 1945.
Faptul că Armata Roșie continuă să bombardeze zilnic Ucraina dovedește că războiul nu se va termina prea curând. Acum un an, pe vremea asta, generalii de trupe Lego de la Antena 3 dădeau ca sigură informația privind golirea depozitelor de armament în Rusia; au trecut 12 luni și rachetele continuă să lovească ținte, ba acum se trage și la Lvov (cu precizie chirurgicală), lângă granița cu NATO (Polonia).
Mai degrabă gâlceavă decât război
În buza summit-ului Alianței Atlanticului de Nord, de la Vilnius (ce paradox!), forțele Kievului sunt copleșite. Nu au putere pentru o contraofensivă de succes și suferă din cauza lipsei echipamentului militar. S-au cerut tancuri germane Leopard, considerate cele mai bune din lume, dar vedem că rachetele antitanc Kornet, ale rușilor, chiar sunt o muniție excelentă – trec prin Leoparduri ca prin brânză; presa americană deja scrie că Pentagonul nu mai vrea să furnizeze Abramsurile promise, generalii fiind convinși că nici tancurile lor nu se vor descurca mai bine.
Revenind la negocieri, așa cum Zelenski poate fi acuzat că refuză o încetare a focului pentru că-și dorește mai mult, la fel se poate spune și despre Putin. În locul unui război total, el a persistat cu o „operațiune militară specială” ce a urmărit să dezvăluie lumii că Rusia are cu ce se lăuda – autosuficiență deplină. Spre deosebire de China, Federația Rusă este autarhică în alimente și combustibil și produce singură tot ce este necesar pentru a-și susține forțele armate și populația civilă în plin conflict armat costisitor.
Războiul din Ucraina nu este unul total, ca Primul Războiu Mondial sau Al Doilea. Este, mai degrabă, un mini-război – ambasadele americane și ruse încă funcționează la Moscova și Washington, astronauții americani și ruși împărtășesc capsule spațiale, în cauză au loc apeluri telefonice între directorul CIA și șeful SVR. Vedem o reținere reciprocă – rușii nu atacă avioanele și navele americane care transport arme inamicului Ucraina, iar americanii, la rândul lor, nu furnizează Kievului arme care pot ataca orașele rusești.
Vestea bună este că vorbim despre un „război limitat” politicos, ca multe altele din secolul al 18-lea. Vestea proastă este că, atâta timp cât doar ucrainenii sunt sub foc și pucioasă, niciunul dintre ceilalți protagoniști nu are vreun motiv să pună capăt luptelor. Și tocmai de aceea riscă să dureze cel puțin încă 500 de zile.