De ce războiul din Ucraina nu devine nuclear

Analizele timpurii ale războiului din Ucraina au pus accentul pe mai mulți factori unici, specifici fiecărui caz în parte, cum ar fi istoria complexă a regiunii, psihologia președintelui rus Vladimir Putin și leadership-ul carismatic al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Pe măsură ce luptele continuă, totuși, războiul pare mai familiar și seamănă din ce în ce mai mult cu alte conflicte din ultimele șapte decenii.Ucraina, pe scurt, urmează tiparul războiului limitat în era nucleară, făcând ecou cu cel din Coreea și copiat de multe ori de atunci.

Lecțiile istoriei:vechile reguli care au împiedicat Armaghedonul

La sfârșitul anilor 1940, factorii de decizie politică din SUA s-au confruntat cu o problemă fără precedent: ce ar putea să facă cu arme care pot distruge lumea?

De-a lungul istoriei, statele și-au rezolvat cele mai mari diferende prin război. Dar, de-a lungul timpului, războaiele deveniseră din ce în ce mai distructive, culminând cu războiul total care tocmai se încheiase – și la rândul său a culminat cu aruncarea bombelor atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki.Nimeni nu știa ce va urma.

Întreruperea ciclului războaielor părea imposibilă. Continuarea lor părea de neconceput. Tensiunile au crescut și mai mult atunci când Uniunea Sovietică a obținut bomba nucleară în 1949. Și apoi, în iunie 1950, forțele nord-coreene au invadat Coreea de Sud. Washingtonul și aliații săi au sărit rapid de partea Seulului, înfruntând Moscova, care, împreună cu Beijingul, susținea Phenianul. Cum s-ar fi desfășurat războiul în era nucleară? Întrebarea avea să primească un răspuns.

Timp de trei ani, în timp ce luptele brutale au avut loc în sus și în jos în peninsula coreeană, niciuna dintre puterile nucleare nu a dorit un alt război total, așa că ambele au impus limite stricte mijloacelor, scopurilor și sferei conflictului. Au ales să nu folosească arme nucleare.

“Armele nucleare, cu toată puterea lor — din cauza puterii lor — s-au dovedit a fi surprinzător de lipsite de putere”, subliniază politologul David Boies, membru al Council on Foreign Relations(SUA).Folosirea lor ar implica multe costuri și ar aduce puține beneficii. Ar crea mai multe probleme decât ar rezolva.

Un deceniu mai târziu, criza rachetelor din Cuba a întărit tabuul tot mai mare împotriva folosirii armelor nucleare. Apoi, Vietnamul a urmat același model din Coreea. Aceleași reguli au fost valabile și în războiul din Golf, în războiul din Irak și în războaiele sovietice și americane din Afganistan. Au fost valabile și pentru conflictele care au implicat puteri nucleare în alte părți. Și ele se mențin acum în Ucraina.

Cum se va termina

Planul A al Rusiei a fost să cucerească rapid Ucraina, să instaleze un guvern marionetă și să pună lumea în fața unui fapt împlinit.

Când s-a văzut confruntată cu rezistență militară hotărâtă, armata lui Putin a trecut la planul B, lovind orașele de la distanță și încercând să zdrobească moralul ucrainenilor.

Când nici acesta nu a funcționat, Kremlinul a trecut la planul C, abandonând încercarea de a cuceri întreaga țară și concentrându-se din nou asupra încercării de a captura și de a menține o porțiune de teritoriu în est și în sud.

Următoarele bătălii din Donbas vor fi cruciale în modelarea rezultatului, dar deja se pot spune multe despre cum se va încheia acest război.

Lupta fie se va încheia cu o înțelegere negociată care implică un status quo ante teritorial, fie se va potoli într-un conflict înghețat de-a lungul liniei de contact a armatelor în est.

Adică, sfârșitul războiului se va asemăna cu cel din războiul din Coreea și din Golf sau cu situația din Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria.

Oricum, ca și în Coreea, șocul agresiunii inițiale a galvanizat o coaliție de echilibrare mai largă, care va rămâne chiar și atunci când luptele se vor opri. Rusia a ales un război fierbinte și va primi unul rece.

Indiferent ce ar putea sugera unele interpretări ale doctrinei militare ruse, Putin nu va folosi arme nucleare în timpul conflictului – nu din considerente umanitare, ci pentru că știe că vor urma o răzbunare extraordinară și un oprobiu universal, fără avantaje strategice comparabile, care să le justifice – ca să nu mai vorbim de faptul că efectele radioactive ar putea cu ușurință să atingă Rusia însăși.

Din motive similare, NATO nu va ataca Rusia și nu va încerca să decapiteze regimul de la Kremlin.

Nu va exista nicio introducere de trupe NATO, nicio zonă de excludere aeriană și nicio urmărire a forțelor rusești în cazul în care acestea se vor retrage înapoi pe teritoriul național.

Toate aceste acțiuni ar implica riscuri majore de escaladare, pe care NATO dorește să le evite la fel de mult ca și Moscova. În schimb, alianța se va simți obligată să refuze Rusiei o victorie semnificativă, nu doar de dragul Ucrainei, ci și pentru a evita crearea unui precedent periculos conform căruia armele nucleare sunt utile pentru a proteja câștigurile obținute în urma unei agresiuni convenționale.