Săptămâna trecută, în mijlocul atenției acordate schimburilor de teritorii și garanțiilor de securitate, s-a pierdut un aspect și mai central pentru o soluționare diplomatică a războiului din Ucraina: dacă Vladimir Putin este pregătit să accepte aderarea țării la Uniunea Europeană.
Această concesie a fost un element important al acordului de pace redactat de negociatorii ruși și ucraineni sub medierea Turciei în 2022, pe care Ucraina l-a abandonat ulterior.
În timpul întâlnirii de la Casa Albă cu Volodimir Zelenski și liderii europeni, Donald Trump a dat două telefoane, mai întâi lui Putin, apoi prim-ministrului maghiar Viktor Orban, pentru a îndemna Ungaria să-și modereze opoziția față de procesul de aderare a Ucrainei la UE, notează Responsible Statecraft. Momentul ales ridică întrebarea dacă cele două apeluri au avut vreo legătură.
Pragmastim rusesc
Putin trebuie să fi anticipat că SUA vor începe aproape imediat să facă presiuni asupra partenerilor europeni pentru a grăbi procesul de aderare. Dar un factor mai probabil este simplul pragmatism.
Armata rusă a demonstrat deja că nu poate cuceri întreaga Ucraină. Și chiar dacă ar fi capabilă să o cucerească– cel mai mare teritoriu național situat în întregime în Europa – ar avea puține șanse să o guverneze, deoarece ar fi aproape sigur confruntată cu atacuri active ale gherilelor ucrainene și ar avea nevoie de o forță de ocupație mult mai mare.
De asemenea, ar trebui să se confrunte în continuare cu alianța NATO, care și-a dublat dimensiunea de la sfârșitul Războiului Rece și ai cărei membri europeni își revitalizează industriile militare și se angajează să-și întărească forțele.
Statele Unite au anunțat planuri de a amplasa rachete cu rază medie de acțiune și capacitate nucleară în Germania pentru prima dată de când Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov au semnat Tratatul INF care le interzicea în 1987 — rachete care ar putea atinge ținte strategice în câteva minute, cu o probabilitate ridicată de a depăși apărarea rusă.
Cucerirea teritoriului ucrainean nu ar rezolva aceste probleme mai ample de securitate pentru Rusia. De fapt, ar adânci aproape sigur ostilitatea și hotărârea NATO, forțând Rusia fie să-și pună economia într-o stare de război costisitoare, aproape permanentă, fie să se bazeze din ce în ce mai mult pe arme nucleare tactice mai rentabile (deși mai destabilizatoare) pentru a contracara alianța occidentală.
În ambele cazuri, s-ar găsi și mai dependentă de China în ceea ce privește comerțul, tehnologia și sprijinul diplomatic — ceea ce nu este deloc semnul unei mari puteri, așa cum cred și trebuie să creadă elitele ruse.
Putin recunoaște probabil că acceptarea unei eventuale aderări a Ucrainei la UE este un preț necesar pentru a evita un astfel de scenariu și pentru a obține condiții favorabile Rusiei într-un acord de pace.