AcasăPoliticaDe ce nu își exprimă public Nicușor Dan susținerea pentru un candidat...

De ce nu își exprimă public Nicușor Dan susținerea pentru un candidat în primul tur al prezidențialelor. Explicația primarului Capitalei

(sursa foto: Facebook/Nicușor Dan)

Cu doar câteva săptămâni rămase până la primul tur al alegerilor prezidențiale, cursă în care se vor confrunta mai mulți candidați, primarul Capitalei spune că nu își va exprima public susținerea față de vreun competitor din lupta electorală pentru fotoliul de la Cotroceni. Și a explicat și de ce nu se va pronunța public în această privință.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat din nou că nu va exprima public susţinerea faţă de un candidat în primul tur al alegerilor prezidenţiale. El a explicat, duminică seară, care sunt motivele pentru care nu spune public ce candidat susţine.

Mai e o lună până atunci dar, aşa cum am spus, e greu, când necesitatea acestei majorităţi în Consiliu (Consiliul General al Municipiului Bucureşti – n.r.), e greu ca eu să ies public să mă pronunţ într-un sens sau în altul”, a afirmat Nicuşor Dan, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la postul B1 TV, citat de news.ro.

Întrebat, conform sursei menționate, dacă se teme că, exprimând susţinerea faţă de un candidat de dreapta, ar pierde sprijinul consilierilor celorlalte partide de dreapta, edilul a răspuns: „Nu este doar asta, este vorba despre un parteneriat pe care vreau să-l am, o echidistanţă pe care eu vreau să o am cu toate partidele care vor forma majoritatea”.

Nicuşor Dan a semnat pentru susţinerea candidaturilor reprezentanţilor formaţiunilor din spectrul politic de dreapta, el exprimându-şi în repetate rânduri speranţa că un preşedinte de dreapta va fi ales, iar România va fi condusă de un guvern de dreapta, sprijinit în Parlament de o majoritate de dreapta.

Nicușor Dan: Echidistanţa ajută

Amintim că, recent, primarul general din București menționa că va rămâne independent, din punct de vedere politic, „cel puţin” în următorii trei ani. Edilul Capitalei spunea atunci că motivele pentru această decizie sunt legate de realizarea unei majorităţi în Consiliul General al Municipiului București.

„Cel puţin trei ani de acum încolo independent, pentru că ajută în relaţia… După cum ştiţi avem opt partide în Consiliul General, trebuie să fie cel puţin cinci care să facă o majoritate şi independenţa, echidistanţa ajută”, a declarat primarul general al Capitalei, sâmbătă, răspunzând unei întrebări.

124 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger