Atitudinea lui Emmanuel Macron față de efortul de război al Ucrainei s-a dovedit în mod frecvent insesizabilă pentru aliații care se întreabă de ce Franța își vede de treabă prin urmărirea dialogului cu Vladimir Putin și prin promovarea necesității unor „garanții de securitate” pentru Moscova.
În timp ce cancelarul german Olaf Scholz a suferit critici dureroase din cauza ritmului lent al deciziei sale de a trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina, contribuția Parisului la efortul general de război a fost substanțial mai mică, atât în termeni absoluți, cât și ca procent din produsul intern brut, decât cea a Berlinului, potrivit unui clasament al Institutului Kiel pentru Economie Mondială.
Chiar și ținând cont de promisiunea mai recentă a lui Macron de a livra obuziere Caesar și, împreună cu Italia, un sistem de apărare aeriană MAMBA, efortul global de sprijin al Franței este probabil să rămână mult sub cel al celor mai mari ajutoare în 2023, relatează Politico. Până în noiembrie, Polonia a promis un ajutor de peste 3 miliarde de euro, în timp ce Regatul Unit a oferit peste 7 miliarde de euro. Franța, în schimb, a oferit 1,4 miliarde de euro – plasând țara mult sub aliații occidentali în ceea ce privește procentul din PIB.
Unii oficiali susțin că Franța are alte responsabilități de securitate, și anume apărarea flancului sudic al Europei, și trebuie să păstreze o anumită capacitate. Trimiterea tancurilor Leclerc în Ucraina nu ar avea sens, deoarece acestea nu mai sunt în producție și nu ar putea fi ușor de înlocuit.Dar atunci când sunt întrebați dacă Franța chiar ajută Ucraina, aceiași oficiali au tendința de a ridica din umeri.
Pentru François Heisbourg, consilier principal la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, abordarea în zig-zag a lui Macron în ceea ce privește efortul de război reprezintă o oportunitate ratată nu doar în ceea ce privește puterea dură – ci și în ceea ce privește ambiția mai mare de a se poziționa ca un lider european în linia fostului președinte François Mitterrand sau a fostului cancelar german Helmut Kohl.”2022 a fost un an al șanselor ratate”, a subliniat Heisbourg. Macron „a petrecut 15 zile spunând tuturor celor care au vrut să asculte că Rusia are nevoie de garanții de securitate, ca și cum Rusia nu ar fi fost suficient de matură să le ceară singură”.
Ironia este că, din punct de vedere geopolitic, Parisul a avut rareori o șansă mai bună de a conduce Europa.
Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, eliminând o contrapondere liberală majoră la etatismul Franței. Olaf Scholz, din Germania, a fost blocat de politica de coaliție și de impactul pariului eșuat al Berlinului pe energia rusă. Franța, în schimb, s-a bucurat de un guvern stabil și de avantajele unei relative independențe energetice, datorită adoptării timpurii a energiei nucleare. A fost și cel mai vocal susținător al unui răspuns ferm al UE la Legea privind reducerea inflației a președintelui american Joe Biden.
Cu toate acestea, cel mai mare eșec al lui Macron este că nu și-a poziționat țara ca un garant al securității Europei – așa cum ar trebui să fie.
În discursul său de Anul Nou adresat francezilor, el le-a promis ucrainenilor ajutor până la “victorie” – făcând trecerea retorică de la „Rusia nu poate câștiga războiul”.Macron mai are încă trei ani de mandat, timp suficient pentru a dubla interesul său nou-descoperit pentru „victoria” ucraineană.
Dar cu protestele de stradă privind reformele planificate ale pensiilor care îi urmăresc acum președinția acasă, oportunitatea de aur se estompează.