De la alegerile anulate din decembrie 2024, episod care a lăsat societatea într-o stare de lehamite și nervozitate prelungite, România pare mai fracturată ca oricând. O parte a populației vorbește despre abuzuri, alta despre „proceduri”; unii acuză, alții ridică din umeri. Cert este doar un lucru: suntem o țară ruptă în două, iar ruptura aceasta nu pare deloc accidentală. Presa, cu arsenalul ei de camere, titluri și agende, nu face decât să adâncească prăpastia.
Avem două Românii paralele care se privesc peste un hău adâncit zi de zi. Iar între ele, ca un dirijor priceput care nu obosește niciodată, se află politicianul cocoțat în vârful Puterii, care primește ajutor de la megafonul preferat: mass-media.
În tot acest peisaj, Nicușor Dan, acest președinte care dă impresia că nu are nicio grijă pe lumea asta, zâmbește larg. Baie de mulțime de Ziua Națională, PR impecabil, replici dozate atent, de parcă ar vorbi cu sonorul pe jumătate închis, să nu cumva să scape vreo perlă din repertoriul binecunoscut. Echipa lui de imagine merită felicitată: nu e ușor să șlefuiești un personaj atât de imprevizibil.
Între două poze cu copii și câteva bezele aruncate mulțimii, președintele a reușit performanța de a evita, cu eleganța unui maratonist, orice subiect care arde cu adevărat: siguranța națională, criza economică accentuată, presiunea tot mai mare a taxelor puse peste români de premierul Ilie Bolojan. Cazul „Moșteanu”? Ce să mai vorbim despre el, omul a demisionat, s-a închis subiectul înainte să se deschidă, gata!
Și, totuși, la Nicușor Dan mai există un aspect care a ridicat sprâncene: gesturile prin care pare să ignore unele cutume ale funcției. A renunțat să meargă la Constanța, de Ziua Marinei, apoi, de 1 Decembrie, a acordat o singură avansare în grad. Este un contrast puternic față de predecesorii săi, în special Klaus Iohannis, care cunoșteau foarte bine „sensibilitățile Sistemului”, ca să folosim limbajul consacrat. Dar, să nu ne facem griji: dacă istoria ne-a lăsat ceva, este că toți învață lecția asta, la un moment dat. De voie, de nevoie…
Bolojan vorbește despre „bunăstare”. A cui?
Premierul Ilie Bolojan a ales Ziua Națională ca moment pentru un mesaj memorabil: „Bunăstarea este o datorie”. O fi, dar, după cum observă mulți români, datoria pare să fie a omului de rând, iar bunăstarea, doar a celor care o predică, politicienii.
Păi, cum lucrează primul-ministru pentru bunăstarea românilor? Prin creșteri de taxe, tăieri, ajustări și re-ajustări, până când românului nu-i mai rămâne decât să se întrebe dacă salariul e pentru a trăi sau doar pentru a-l da la stat?
Nu e de mirare că, la Alba Iulia, premierul a fost primit cu huiduieli zdravene. Oamenii au înțeles, probabil, foarte bine mesajul lui Bolojan și l-au tradus în felul lor, fiecare cum s-a priceput – mai cu o înjurătură, mai cu o fluierătură.
Ruptură în tabăra suveranistă
La Alba Iulia s-a văzut, poate cel mai clar, ruptura politică dintre cele două „Românii”. Marșul AUR, condus de George Simion, a fost eclipsat de apariția lui Călin Georgescu, magnet pentru o mulțime impresionantă de oameni.
Pe de altă parte, ultimul sondaj confirmă o tendință pe cât de interesantă, pe atât de neaștepătată – Călin Georgescu crește în popularitate, în special în București, în timp ce Simion pierde câteva procente. În restul spectrului politic, nici nu mai e nevoie de analize sofisticate: Nicușor Dan și celelalte „vedete” dâmbovițene sunt într-o cădere liberă de încredere.
Semnalul e următorul: electoratul s-a plictisit de aceleași fețe, aceleași promisiuni, aceleași rezultate.
Pe 1 Decembrie, românul a fluturat steagul tricolor cu emoție și speranță. Pe 2 decembrie, va începe să fluture buzunarele goale. Vine un val de cheltuieli, taxe, scumpiri și contribuții de te ia de cap. Apare „elefantul” cel mare, ăla pe care politicienii tot încearcă să-l ascundă sub covorul declarațiilor patriotice.
Avem două Românii? Poate chiar mai multe. Dar toate au ceva în comun: aceeași oboseală, aceeași dezamăgire, aceeași senzație că realitatea este remodelată în fiecare zi de o presă care amplifică tensiuni și de o clasă politică ce pare să prospere fix din acest scenariu.
Sentimentul pe care tot mai mulți români îl au e că dezbinarea pe care o vedem în societate nu-i un accident, ci o strategie.