AcasăPoliticaDan Tudorache, de neclintit când vine vorba de legea privind Certificatul Verde....

Dan Tudorache, de neclintit când vine vorba de legea privind Certificatul Verde. A dezvăluit deja cum va vota!

Fostul primar social-democrat al sectorului 1, Dan Tudorache, transmite că nu ia în calcul să voteze Legea adoptării Certificatului Verde.

Precizările vin în contextul în care actul normativ urmează să intre în această săptămână în comisii, la Camera Deputaților. ”Indiferent de rezultatul dezbaterilor, eu voi vota ÎMPOTRIVĂ!

Este ceea ce mi-au cerut majoritatea cetățenilor cu care m-am întâlnit sau am discutat în ultima perioadă, practic mandatul pe care mi l-au încredințat”, susține Tudorache, prin intermediul unui mesaj postat pe o rețea de socializare.

Atac la ”majoritatea toxică de dreapta”

De altfel, pe același subiect, actualul deputat social-democrat transmisese un mesaj și marți seară, când scrisese că ”forma propusă de guvernul Cîțu este inacceptabilă și neeuropeană”, criticând actuala majoritate parlamentară. ”Deși majoritatea toxică de dreapta care încă ne conduce, PNL-USR-UDMR, a adoptat această lege în Senat, PSD nu o va vota în forma ei actuală.

Dacă în comisiile Camerei Deputaților se vor face modificări prin care să se revină la forma Certificatului Verde convenită în Parlamentul European, PSD va analiza și va decide în funcție de aceste modificări. În forma de acum, PSD nu o va vota!”, a ținut să sublinieze Tudorache.

author avatar
Andrei Coman