Cauta

Dan Sova, urmarit penal de DNA intr-un nou dosar

Fostul ministru al Transporturilor are un nou dosar la DNA, al treilea la numar. Despre acest lucru s-a aflat miercuri la pranz, odata ce procurorii anticoruptie au anuntat ca senatorul social-democrat este urmarit penal intr-o noua cauza in care apare numele Centralei Electrice de Termoficare (CET) Govora.

Asadar, parlamentarul Dan Sova a primit inca o veste proasta, la doar o zi dupa ce s-a aflat ca senatorii juristi au intocmit, in urma votului din Comisia Juridica, un raport favorabil solicitatii DNA in privinta retinerii sale si a arestarii preventive, in cel de-al doilea dosar in care este cercetat de DNA, fiidn acuzat de tarfic de influenta.

De aceasta data, din cate anunta DNA, actualul senator, la data faptelor reprezentant al Societatii Civile de Avocati „Sova si Asociatii”, este suspectat de savarsirea a doua fapte de complicitate la „abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine pentru altul un folos necuvenit”. In aceeasi cauza penala a intrat in vizorul procurorilor si directorul CET Govora, aflat momentan sub control judiciar in cel de-al doilea dosar in care este cercetat Sova – i in care pricurorii cer retinerea senatorului. Mihai Balan este suspectat de doua fapte de „abuz in serviciu daca a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul”.

De asemenea, in prezenta cauza este cercetat si Constantin Lapadat, director economic in cadrul SC CET GOVORA, despre care DNA mentioneaza in comunicatul dat publicitatii faptul ca este suspectat de „abuz in serviciu daca a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul”.

Va prezentam in continuare, integral, precizarile procurorilor din ordonanta de efectuarea urmaririi penale:

„In perioada 2006 – 2008, suspectul Sova Dan-Coman i-a determinat pe Balan Mihai – director general si Lepadat Constantin – director economic in cadrul SC CET Govora sa incheie doua contracte de asistenta juridica in termenii impusi de el, cu incalcarea atributiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale in vigoare, la acea data, cu privire la achizitiile publice. Concret, la data de 01.03.2006 si 19.03.2008, SC CET Govora a incheiat cu Societatea Civila de Avocati „Sova si Asociatii” doua contracte distincte de asistenta juridica având ca obiect asistenta juridica/consultare/reprezentare si plata unor onorarii de succes in valoare de 667.409,20 euro si respectiv de 1.822.928,24 lei. Cele doua contracte distincte au fost incheiate in conditiile in care SC CET Govora avea contract cadru de asistenta juridica valabil, având acelasi obiect, incheiat cu aceeasi Societate Civila de Avocati „Sova si Asociatii”.

Prin aceste activitati a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora SA in valoare in valoare de 667.409,20 euro si 1.822.928,24 lei si creat in mod injust un folos in patrimoniul Societatii Civile de Avocati „Sova si Asociatii””.

Ultimele stiri

  • De ce nu pleacă PSD din guvern?
  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Exit mobile version