AcasăPoliticaAtac incredibil la adresa românilor! Dan Barna lovește în cetățenii care nu...

Atac incredibil la adresa românilor! Dan Barna lovește în cetățenii care nu au votat. Afirmații șocante!

Dan Barna aruncă vina pe alegători, deși el nu a putut vota: ”Nu ne pasă de această ţară” (foto. Facebook)

După cum s-a aflat deja, prezența la vot la alegerile parlamentare, desfășurate pe timp de pandemie și pe fondul unor date îngrijorătoare venite de la autorități, cu privire la numărul tot mai mare de pacienți COVID aflați la Terapie Intensivă, a fost cea mai scăzută din ultimele trei scrutinuri desfășurate în România.

În acest context, copreședintele USR-PLUS – aflat în izolare în București, după ce a fost confirmat cu noul coronavirus, și despre care se știe că nu a putut vota – a ales să compare situația din România cu cea de la prezidențialele de luna trecută, din Statele Unite, unde situația a fost la polul opus.

Dan Barna se uită în curtea Americii

„Vestea mai puţin bună este participarea, istoric, fără precedent, redusă, numărul foarte mic de români care au decis să iasă la vot şi acesta este, din punctul meu de vedere, un lucru negativ al acestor alegeri, faptul că, pe de o parte, clasa politică nu a reuşit să dea mesaje suficient de puternice pentru a se înţelege acest lucru.

Dar mai este un element. Dacă ne uităm în Statele Unite – la fel de în pandemie şi la fel de într-o situaţie cu adevărat dramatică, cu un sfert de milion de morţi – totuşi a fost cea mai mare prezenţă la vot din istoria lor, ceea ce ridică, cumva un semn de întrebare despre cât de mult ne pasă nouă, ca societate, despre direcţia pe care o are ţara noastră, pentru că faptul că doar trei români din zece au decis să iasă şi să spună cum vor să arate România este un lucru trist. Şi absenteismul nu este un răspuns pentru această problemă, pentru că niciodată absenteismul nu dă soluţii. Este un gust amar legat de participarea redusă”, a declarat Barna, pentru Digi24.

Dan Barna pune totul în cârca alegătorilor

Barna arată cu degetul în direcția alegătorilor români, în chestiunea absenteismului de la urne, susținând că ar trebui ”să acceptăm că nu ne pasă de această ţară”.

Aş fi acceptat lucrul acesta dacă acei şapte români care nu au votat ar fi votat cu altcineva. Atunci aş fi înţeles. În momentul în care decizi să stai acasă, să te uiţi din fotoliu superior, iar seara să te plângi că ‘Nu ne-aţi scos la vot!’… E greu să pot să trag o concluzie, pentru că absenteismul nu dă niciodată răspunsuri. Nu există că nu eşti mulţumit de ofertă electorală, pentru că toţi acei oameni nemulţumiţi de oferta electorală ar fi putut în egală măsură în aceşti patru ani să constituie ofertă electorală, să vină alături de USR PLUS, să creeze un alt partid, să creeze o altă mişcare, să susţină celelalte partide.

Adică, ideea nu fac nimic, să vină unii să rezolve, dar atunci când există unii, nu sunt niciunii suficient de buni şi nu mă duc să votez, ne aduce rezultate ciudate, cum e cel de aseară, pentru că participarea a fost una foarte mică. Nu poţi, ca ţară, să ai doar trei oameni din zece care merg să îşi exprime punctul de vedere şi apoi să fii seara revoltat de rezultatul alegerilor. Asta e realitatea, oricât de neplăcută este pentru noi. Trebuie să ne privim în ochi ca naţiune, să acceptăm că nu ne pasă de această ţară”, a conchis Barna.

author avatar
Andrei Coman
1.033 afisari

10 COMENTARII

  1. ne pasa de societate si ce se intimpla cu noi dar nu ne pasa de gunoaiale care-si revarsa dispretul si care se milogesc pentru voturi! pe acestea le sfidam!

  2. Mare politician ! Asta a inteles el din cartonasul galben, chiar rosu, pe care l-au dat romanii unor politiceni ca el si multi altii, de la toate partidele, fara nici o exceptie. Adica veniti si ne votati pe noi, orbeste, ca va vrem doar binele ! Asta e. Daca vrei sa vezi caracterul si forta interioara a unui om, da-i un pic de putere si te convingi deandata. Ce este mai trist si se pare ca multi dintre ei nici macar nu realizeaza, actiunile si pozitiile lor sunt de-a dreptul antiromanesti. Toti o tin langa cu reformele, reforme care se termina inainte de a incepe ! Gretos !

  3. Tata, Dumnezeu sa-l ierte, avea o vorba pentru astfel de specimene. Spunea – nu te uita dupa el dragu tatii ca-i un „clintar” . Nu cred ca-i in DEX , iar eu l-am tradus ca om la care-i melita gura dar nu face mare branza.. Asa-s si astia de la US… etc

  4. Mare nenorocit acest penal, acest ” afacerist ” cu furăciuni de la stat ! Pe românește pot spune doar atât: sa te fut in gura, barna !

  5. aia aveau de ce sa iasa sa si apere sau sa si confirme omul care le a promis sa i aduca la puterea mondiala nu ca gainarii nostrii care vand tot pana si drepturile cetatenesti!!!!!!dar tu de ce nu te strofoci ba ca nu ai dat cu votul ????????ca politician nu te supara ca nu ai drepturile cet asigurate nici ca in somalia??

  6. Nu am fost la vot pentru a nu fi nevoit sa aleg între gunoaiele lui Secu. Pe cine crezi ca mai prostiți? d-le Bârnă, din ochii așa-zisei clase politice. Când veți ajunge fără finanțare veți vedea câte parale faceți. O sa va rugați de Iohanis sa va ia și pe voi cu elicopterul sa scăpați de furia mulțimii! Procentele au fost aranjate sa fie loviți mai muti iepuri deodată, Orban out, Ciolacu rămâne în continuare la ordinele sistemului, ca doar ce-au pus laba pe PSD. Veți fi spulberați de valul crizei ce urmează.O sa va sature de „jocuri” politice. Aveți putintica rabdare!

  7. Clotilda traeste dragi romani Ea este varful aisbergului Ce se afla jos sub apa este dea dreptul scarbos si jegos Votati dragi romani ,votati, Clotilda traieste!

  8. Au umblat ca banditii in sacii cu voturi dupa care toata campania s-au dat luptatori contra hotiei cu toate ca Barna si Clotilde au munti de dosare,fara penali ,nu-i asa?.N-am inteles ce au in cap votantii astora si ce asteapta de la aceasta gasca de alogeni,LGBT-isti ,anticrestini si tradatori de tara aflati la dispozitia serviciilor de informatii straine.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger