Mai sunt două luni până la Congresul PNL, când se va alege președintele. Două luni cât două veri. Cât două veri de lungi, nu și fierbinți. La PNL nu arde nimic, este o falsă impresie. E bine că durează atât de mult și își exhibă ideile care parcă-s lovite de tren. Măcar vede lumea ce le trece prin cap și ce sunt în stare să facă. Gândită ca o campanie arzătoare, care să capteze atenția tuturor, viermuiala liberală devine tot mai grețoasă și mai greu de suportat. Cîțu, Orban, Sighiartău, Boc și alți aidoma lor sunt convinși că ce se întâmplă în interiorul partidului ar interesa și poporul neliberal. Eroare, PNL a încetat de multă vreme să mai fie o miză politică pentru toată țara.
Câștigătorul va fi dat de cei 5.000 de delegați participanți la Congres. Șeful de filială nu are cum să controleze fiecare vot, decât dacă verifică înainte fiecare buletin, ceea ce este aberant, sau impune numele celui care trebuie să fie învingător. Cred că e bine, e o altă formă democratică de alegeri, căreia i se spune disciplină de partid. Așa o fi disciplina la ei, dar alegerile libere tot nu mi-e clar care sunt. După alegerile din fiecare filială se fac noi calcule. Toți șefii vor să știe cum stau, ca mai departe să știe ce raportează mai sus, cu câte capete a crescut recolta la hectarul de democrație.
Spui „da” și votezi „nu”
În clipa de față, democrația liberală se desfășoară pe două paliere. Unul cuprinde democrația de tip Cîțu, a doua este de tip Orban. La prima, taci, asculți și nu comentezi. La cealaltă, îți permiți luxul de a visa câteva clipe că se va schimba ceva în bine, căci Orban are un discurs mai elaborat. Cânt te trezești din reverie, constați că e la fel ca prima, căci liberalismul e o problemă serioasă, nu o glumă. Este exact problema lor, a liberalilor, dar tocmai asta nu văd. Naivii cred că soluția este trădarea. Te dai de partea lui Cîțu, dar bifezi numele lui Orban. Sau invers, depinde de interesele urmărite și de cât de repede ajungi la ele. La fel cum depinde de cât de serioasă a fost oferta făcută.
Mai contează pe cine înșeli?
Cele de mai sus sunt valabile pentru cei care au răbdare până la Congres. Există însă oameni pentru care lucrurile se precipită și își dau arama pe față imediat după alegerile din filială. Astăzi se votează președintele local, care este trup și suflet pentru Ludovic Orban. Exact pentru asta l-a vrut lumea din nou în frunte, pentru că își văd împlinirea lângă Orban, nu lângă Cîțu. A doua zi, șeful întoarce foaia și nu îl mai iubește pe Orban. Trece de partea contracandidatului, cărând după el câteva zeci sau sute de voturi luate cu o zi înainte. Tot disciplină de partid se numește? Eu zic că da, pentru că mereu există cineva care disciplinează pe altcineva, indiferent cum o face. Ajunși la Congres, cum vor vota cei care au trecut prin asemenea episoade? Cîțu sau Orban? Votând Cîțu, își trădează propriile idealuri. Votând Orban, își înșală partidul. Ceva trebuie, totuși, să bage în urnă, pentru că partidul nu are timp să aștepte până își dă el seama pe cine trădează sau cum a fost păcălit.
Partid netrădat nu există
Nu cu multă vreme în urmă, sorții îl dădeau învingător pe Ludovic Orban. Apoi, ușor, lucrurile au luat o altă turnură. Voturile lui fugeau în tabăra adversă, fie la bucată, fie la grămadă. Liberalii au ajuns să se inspire după modelul trădării. Dacă au făcut-o și alții, din alte filiale și organizații, de ce n-ar face-o și ceilalți? Mai mult, nu este partid care să nu fi avut parte de o trădare. Fie a pus-o la cale, fie a căzut în plasa ei. Trădarea nu poate fi interzisă cu nimic. Și apoi, să spunem lucrurilor pe nume: dacă nu trădează nimeni, Cîțu ce câștigă?
