Cauta

Dacă ești de dreapta, pe 9 iunie votează PNL! Nu îți irosi votul cu cei care nu contează

Partidul Național Liberal este marele partid al dreptei românești și parte din cea mai mare familie europeană de dreapta – Partidul Popularilor Europeni.

Dreapta înseamnă pentru Partidul Național Liberal apărarea credinței și valorilor noastre naționale, îmbinarea tradițiilor și progresului, respectul pentru individ și valori liberale alături de preocuparea pentru familii și comunități.

Dreapta înseamnă investiții, spirit antreprenorial și meritocrație. Liberalii au demonstrat că știu să se bată cu succes pentru politicile de dreapta. PNL a susținut microîntreprinderile, a apărat cota unică de impozitare și pilonul II de pensii. Și va continua să o facă.

Dreapta nu este o etichetă, un slogan sau nume pe o siglă. Dreapta se traduce în fapte și rezultate concrete pentru fiecare român, pentru familii, pentru comunități și pentru România. Dreapta înseamnă prosperitate și dezvoltare în comunitățile locale.

Partidul Național Liberal a demonstrat acest lucru prin reprezentanții săi și la nivel local și la nivel național și la nivelul Parlamentului European, spre deosebire de alții care doar se declară de dreapta, dar nu au viziune, nu au proiecte, nu au rezultate.

Municipiile și județele conduse de PNL sunt campioane în absorbția fondurilor europene și în cuantumul bugetelor alocate dezvoltării, mărite de la an la an prin folosirea eficientă a banilor europeni. La nivelul anului 2023 județele conduse de PNL derulau 52% din valoarea totală a contractelor cu fonduri europene din exercițiul financiar 2016-2024. 4 județe liberale (Ilfov, Constanța, Iași, Cluj) sunt în fruntea topului atragerii de investiții cu bani europeni.

Dreapta înseamnă ordine, respect pentru legi și reguli. Zgomotul mediatic și scandalul nu țin loc de acțiune. Europarlamentarii liberali au apărat interesele țării noastre la Bruxelles, în timp ce alții au votat împotriva majorității românilor.

Pe 9 iunie avem de ales între dezvoltare și stagnare, între seriozitate și scandal fără rezultate.

Dacă ești de dreapta, votează candidații liberali care au experiență, sunt serioși și au un cuvânt de spus în Europa. Nu îți irosi votul pe cei care nu vor câștiga și care nu contează.

Votează PNL!

CMF: 41240003

 

Ultimele stiri

  • TOP 3 țări unde sunt schimbați cel mai des antrenorii
  • Banii miliardarilor din Anglia domină toată Europa!
  • Comunicat de presă S.C. OCEAN FISH S.R.L.
  • Problema impozitării bogaților. ”Loialitatea mea este față de banii mei”
  • Dronele, noile jucării ale Ursulei von der Leyen. UE apelează la tehnologia ucraineană
  • Breaking News. DECIZIE ÎN PREMIERĂ! ÎCCJ a suspendat pedeapsa fostului șef CNAS Lucian Duță
  • Creierul și intestinul: cum microbiomul influențează dispoziția și memoria
  • ANOSR anunţă proteste, în toată ţara, în 29 septembrie, faţă de măsurile de austeritate luate în Educaţie
  • Europa, prinsă între Kremlinul revizionist și Casa Albă indiferentă
  • Franța sucită
  • Exit mobile version