AcasăPoliticaDă Iohannis mutarea în plic?

Dă Iohannis mutarea în plic?

Pronosticurile privind șefia PNL merg în continuare, agitând apele în partid. S-a ajuns la amenințări directe cu formularea de plângeri penale. Din tabăra lui Cîțu, căci Orban încă nu a deschis gura. Deocamdată pozează în victimă, rol ce îi iese foarte bine. Este copilul sărac care a ajutat pe toată lumea, pe care toți l-au folosit și care acum, în loc să fie și el băgat în seamă, este bruftuluit și hulit de toți. Dar nu este exclus să răstoarne întreaga situație, având un plan de rezervă necunoscut. A mai câștigat o dată din postura de victimă de partid și știe ce aranjamente trebuie făcute.

Orban nu pleacă până nu îi spune Iohannis

Orban are partea lui primarii, cărora, ca de fiecare dată, a știut ce să le promită. La Congres, după cum este anunțat, vor participa 5.000 de delegați. Ține doar de șeful de filială județeană să-și țină oamenii în frâu și să stabilească cine votează. De cealaltă parte, Cîțu își etalează cavaleria grea: Mircea Hava de la Alba, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Ilie Bolojan de la Oradea, Dan Motreanu de la Giurgiu. Toți îl susțin, dar, atenție, trei dintre ei au și putere și șanse să îi sufle locul.

Banii fac regula

Din toate informațiile rezultă că Florin Cîțu se situează cu mult mai bine în raporturile cu Ludovic Orban. Faptul că este premier îi conferă un avantaj pe care contracandidatul lui nu îl are. Se știe că banii vin de la guvern, acolo este pușculița. Riscă cineva să nu îl voteze și să rămână pe dinafară la împărțirea lor?

Florin Cîțu mai preocupat de șefia PNL decât de guvernare

E greu de crezut că va face cineva asemenea greșeli. Le-o fi Orban drag multora, dar să conduci un județ sau o filială de partid fără o lețcaie în buzunar nu merge. Ca atare, banul rămâne singura modalitate prin care preferințele politice se pot schimba. În plus, Cîțu beneficiază de un PR cu mult mai bun, ce îl face tot mai puternic. La acestea se adaugă și jocul lui Klaus Iohannis, care, până acum, a dat de înțeles că între cei doi l-ar prefera pe actualul premier. Nu s-a exprimat tranșant, dar asta răzbate din gesturile și atitudinea lui.

Din scandal în scandal

Planurile lui Iohannis nu se cunosc. Imprevizibil, acesta poate rezerva mari surprize în lupta pentru scaunul de șef al liberalilor. Îl poate desemna pe Orban cu aceeași ușurință cu care îl poate numi pe Cîțu. Iar a-l prefera pe cel din urmă nu ține în mod neapărat de schimbarea și de suflul nou de care vorbesc cei din tabăra premierului. La mijloc sunt și interese care depășesc haina propagandei. Iohannis, ca atare, poate da PNL mutarea în plic. Nici Orban, nici Cîțu, ci omul care poate restabili ordinea în partid. Acesta poate fi oricine se încadrează în tiparul urmărit de el. Totul ține de ce vrea să facă Iohannis pe viitor. Poate fi Hava, Motreanu sau Bolojan.

Despre Ilie Bolojan se vorbește de la începutul anului

Poate fi și un nume pe care îl ține în mânecă și pe care nimeni nu îl bănuiește. La fel de bine îl poate păstra și pe Cîțu, dar asta ar însemna să-l anihileze pe Orban, a cărui prezență, în continuare, ar genera alte conflicte pornite de la cei care nu îl mai vor. Pe de altă parte, la cum se toarnă gaz pe foc din spate, e limpede și că Orban, când va găsi momentul prielnic, va curăța partidul de toți cei care i s-au opus. Iar de aici va mai pleca un scandal, apoi încă unul și încă unul.

Fără Iohannis, PNL dispare

Este evident că Iohannis stabilește cine va fi următorul președinte al PNL. Nimic nu se mișcă fără știința și aprobarea lui. Are tot interesul ca partidul să fie puternic și după terminarea mandatului. Nu poate ocupa vreo funcție în Comisia Europeană, după cum plănuiește, dacă este susținut de un partid obosit de luptele interne, de un partid a cărui reprezentativitate este tot mai redusă. Pare, așadar, că președintele are mutarea în plic. Dar, în egală măsură, pare și că el, la rândul lui, așteaptă un plic din altă parte. Nu ar fi nimic nou. De multă vreme, aici, mutările grele s-au dat prin plic.

author avatar
Valentin Boeru
2.753 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger