Cauta

Cum vede Trump protestele si ce le-a raspuns criticilor

Manifestari au fost si in ziua in care Donald Trump a preluat puterea de la predecesorul sau, Barack Obama, si inclusiv la Washington. Insa protestele au continuat si deunazi, atat in mai multe orase americane, cat si in alte state, inclusiv europene.

Reactionand pe aceasta tema, semn ca urmareste – cum era de asteptat- ce se intampla in strada, Donald Trump a tinut sa sublinieze, duminica, faptul ca manifestarile de protest- in cazul in care sunt pasnice- sunt doar o forma a democratiei. „Chiar daca nu sunt mereu de acord, recunosc drepturile oamenilor de a-si exprima punctele de vedere”, a scris noul lider de la Casa Alba, pe contul sau de Twitter.

Insa un alt aspect de netrecut cu vederea in privinta comentariilor facute de noul lider american in privinta acestor proteste, orientate in principiu in directia declaratiilor sale in privinta drepturilor femeilor, dar nu numai este altul. „Am urmarit protestele de ieri, insa am avut impresia ca abia ce am avut alegeri! De ce n-au iesit oamenii astia la vot?”, s-a intrebat noul presedinte al natiunii americane.

Trebuie spus ca au fost mai multe vedete care au aparut in fata protestatarilor, fie vorbindu-le, fie cantandu-le, printre ele numarandu-se Madonna, dar si Alicia Keys sau actrita Scarlett Johansson ori regizorul Michael Moore. De altfel, O estimare publicata pe site-ul CNN indica faptul ca ar fi fost peste un milion de oameni care au marsaluit, sambata, in capitala SUA, inclusiv in apropierea Casei Albe, dar si in alte orase americane, si in mai multe tari, in chip de sprijin pentru respectarea drepturilor femeilor si ale omului, in general.

sursa foto: Twitter/Donald Trump

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • 2025, anul nefast al pieței de lux?
  • Supermașinile electrice, jucării inutile
  • Gaura din buget, acoperită cu bani de la fraieri. Adică de la noi
  • Mesajul României e clar. Nu poate să reducă taxele la energie
  • Misiune dificilă pentru europeni: discuții nucleare cu Iranul
  • Schemă de jaf din bugetul statului. Firmele achiziționau masă lemnoasă de la Romsilva și își declarau falimentul
  • Euro global, iluzia Christinei Lagarde
  • Tăietorul de posturi: Mark Rutte ”face un DOGE în NATO”
  • Raul Babi, poliglotul român premiat de case nobiliare, finalist în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu
  • Exit mobile version