Cum va arăta UE în 2035?

Paul Taylor, editorialist colaborator la Politico,  își imaginează cum va arăta blocul comunitar peste 12 ani, deși unele trăsături ale acelei Europe viitoare sunt vizibile astăzi.

În primul rând, UE va avea mai mulți membri, nu mai puțini, până la jumătatea anilor 2030 – poate chiar 36, față de cei 27 de astăzi.

Va fi o UE mai mare, mai dezordonată, dar și mai dură, modelată de evenimente neașteptate, iar blocul se va strădui să își apere interesele și valorile într-o lume a rivalității între marile puteri.

De la invazia Rusiei în Ucraina de anul trecut, geopolitica a devenit cea mai puternică forță motrice care exercită presiuni asupra Bruxelles-ului și a capitalelor vest-europene atunci când vine vorba de eliminarea obstacolelor de lungă durată în calea extinderii UE.

Presiunea politică pentru admiterea tuturor țărilor aflate la vest de noua Cortină de Fier – inclusiv a Ucrainei, a Republicii Moldova și a celor șase țări aspirante din Balcanii de Vest – va fi probabil copleșitoare.

Pe de altă parte, este puțin probabil ca Turcia să fi aderat până în 2035, chiar dacă un succesor al președintelui Recep Tayyip Erdogan ar fi mai pro-european.

În al doilea rând, UE din 2035 va funcționa, în mod previzibil, în continuare în temeiul aceluiași Tratat de la Lisabona și, foarte probabil, se va confrunta cu aceeași cerință debilitantă de unanimitate în luarea deciziilor privind politica externă, impozitarea și bugetul comun. Având în vedere necesitatea de a organiza referendumuri în multe țări pentru a ratifica orice nouă cartă, modificarea tratatului este pur și simplu prea riscantă din punct de vedere politic.

UE va fi trecut de la globalizarea comerțului liber la un model economic mai protector și mai selectiv cu mult înainte de 2035, diversificându-și lanțurile de aprovizionare pentru energie, minerale și semiconductori departe de China și Rusia și verificând investițiile din motive de securitate.

Continentul va avea în continuare nevoie de Statele Unite ca superputere nucleară tutelară, dar atunci când vine vorba de furnizarea de forțe armate convenționale, va trebui să se descurce mai mult singur și să își asume mai multă responsabilitate pentru vecinătatea sa, deoarece Washingtonul se concentrează asupra Chinei.

Privind competiția economică, capacitatea UE de a-și impune normele și standardele asupra giganților digitali și noilor tehnologii, cum ar fi inteligența artificială, în care niciunul dintre principalii actori globali nu este european, pare  mai puțin plauzibilă.

În plus, fragmentarea tot mai mare a sistemelor politice europene, cu guverne mai slabe, inegalități sociale tot mai mari și opinie publică instabilă și eruptivă, reprezintă o provocare severă pentru o UE mai coerentă. Și în 2035, Europa va fi un continent îmbătrânit, cu deficit cronic de forță de muncă, care va inhiba creșterea și dinamismul economic.

Mai presus de toate, Europa viitoare trebuie să facă tranziția de la politica soft la hard power pentru a deveni un jucător global respectat.