Cum s-a ajuns aici? Ucraina poate declanșa un nou conflict mondial!

În timp ce Xi Jinping era primit cu mare pompă și ceremonie la Moscova săptămâna trecută, Fumio Kishida se afla la peste 1200 de kilometri distanță, la Kiev.

Faptul că președintele Chinei și prim-ministrul Japoniei au efectuat vizite simultane și concurente în capitalele Rusiei și Ucrainei subliniază semnificația globală a războiului din Ucraina. Japonia și China sunt rivali aprigi în Asia de Est. Ambele țări înțeleg că lupta lor va fi profund afectată de rezultatul conflictului din Europa.

Această luptă din umbră între China și Japonia în legătură cu Ucraina face parte dintr-o tendință mai largă. Rivalitățile strategice din regiunile euro-atlantică și indo-pacifică se suprapun din ce în ce mai mult între ele. Ceea ce se conturează este ceva ce seamănă din ce în ce mai mult cu o singură luptă geopolitică.

Vizita lui Xi la Moscova a confirmat ceea ce profesorul de la Harvard, Graham Allison, numește „cea mai importantă alianță nedeclarată din lume” – o axă Rusia-China care se întinde pe toată masa continentală eurasiatică.

Împotriva alianței Rusia-China se află un grup de națiuni strâns aliate cu SUA. Acesta este ancorat de NATO în zona euro-atlantică și de aliații din tratat ai Americii în Indo-Pacific, printre care se numără în primul rând Japonia.

Administrația Biden încurajează o strângere a legăturilor dintre aliații asiatici și europeni ai Americii. Anul trecut, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă au participat pentru prima dată la un summit NATO. La acea reuniune, NATO a deschis un nou drum prin identificarea explicită a Chinei ca fiind o amenințare la adresa „intereselor, securității și valorilor” alianței. Aceleași patru țări din Indo-Pacific vor participa la un summit NATO care va avea loc în Lituania în luna iulie.

Toate acestea au fost remarcate cu nemulțumire la Moscova și la Beijing. Declarația ruso-chineză de săptămâna trecută a exprimat „îngrijorarea serioasă cu privire la consolidarea continuă a legăturilor militare de securitate ale NATO cu țările din Asia-Pacific”. De asemenea, a condamnat în mod explicit Aukus, noul pact de securitate dintre Australia, Regatul Unit și SUA.

În curând va avea loc o avalanșă de vizite ale liderilor europeni la Beijing pentru a testa care este poziția reală a Chinei în ceea ce privește Ucraina. Dar este puțin probabil ca Xi să le ofere președinților Franței și Comisiei Europene ceva mai mult decât amabilități diplomatice de fațadă.

Guvernul de la Tokyo consideră că asaltul lui Putin asupra Ucrainei este o dovadă că puterile autoritare sunt în plină expansiune. Se teme că o victorie a Rusiei în Ucraina ar putea încuraja China în Japonia.

Cresc temerile unui nou război,  cu o alianță Rusia-China care se confruntă din nou cu o coaliție de democrații condusă de SUA – în timp ce un grup mare de națiuni nealiniate, etichetate acum drept „sudul global”, se află pe margine.

Cu toate acestea, Financial Times susține că  există o paralelă istorică și mai sumbră: tensiunile internaționale din anii 1930 și 1940. Atunci, ca și acum, două puteri autoritare – una în Europa și una în Asia – erau profund nemulțumite de o ordine mondială pe care o considerau dominată în mod nedrept de puterile anglo-americane.

În anii 1930, națiunile nemulțumite erau Germania și Japonia. Ziarul Asahi a sintetizat punctul de vedere oficial de la Tokyo atunci când s-a plâns, în 1941, că SUA și Marea Britanie impuneau un „sistem de dominație mondială pe baza viziunii anglo-americane asupra lumii”. Versiuni contemporane ale acestei plângeri sunt acum făcute cu regularitate la televiziunea de stat din Rusia și China.

Pericolul unei alunecări în conflictul global este vizibil. Izbucnirea războiului în Europa, combinată cu creșterea tensiunilor în Asia de Est – și legăturile tot mai mari dintre aceste două teatre – încă mai are ecouri distincte ale anilor 1930. Toate părțile au responsabilitatea de a se asigura că, de data aceasta, rivalitățile legate între Europa și Asia nu culminează cu o tragedie planetară.