AcasăPoliticaCum răspunde Ciolacu acuzaţiilor Alianţei Dreapta Unită: „Eu sunt judecător, fac parte...

Cum răspunde Ciolacu acuzaţiilor Alianţei Dreapta Unită: „Eu sunt judecător, fac parte din BEC?”

sursa foto: Facebook/Partidul Social Democrat

Marcel Ciolacu a respins duminică seară acuzaţiile aduse de către reprezentanţii Alianţei Dreapta Unită, cum că s-ar fi opus înscrierii acesteia la Biroul Electoral Central (BEC).

Șeful PSD a subliniat că din BEC fac parte şapte judecători de la Înalta Curte. Și a menţionat că nu ştie cum îi cheamă şi a negat orice amestec în această situație.

Marcel Ciolacu a fost întrebat duminică, la un post TV, cum comentează acuzaţiile ce i-au fost aduse de către reprezentanţii Alianţei Drepta Unită după ce Biroul Electoral Central a respins înscrierea acesteia.

„Nu am comentat niciodată, de când sunt om politic, nicio decizie a niciunui magistrat și nicio decizie a Curţii Constituţionale. Aşa se apără statul de drept. Cei care acuzau până acum că PSD-ul acoperă corupţii, că PSD-ul nu ştiu ce face, că PSD-ul… Nu poţi toată viaţa ta, nu poţi să fii liderul opoziţiei doar prin ură şi doar să fii contra PSD-ului. Trebuie să şi construieşti ceva.

Au avut posibilitatea să construiască alături de PNL timp de opt luni, sau cât a durat marea coaliţie de dreapta. Şi am văzut ce a rămas în urmă, un dezastru, zero fonduri europene, un PNRR pe care trebuie să-l negociem încontinuu, niciun kilometru de autostradă”, a afirmat Ciolacu, la Digi24.

Ciolacu: „S-a apucat Ciolacu să-i sune pe cei şapte? Nu ştiu cum îi cheamă”

El a susținut că nici nu ştie cum îi cheamă pe judecătorii de la Înalta Curte care fac parte din Biroul Electoral Central. „Din Biroul Electoral Central fac parte şapte judecători de la Înalta Curte. S-a apucat Ciolacu să-i sune pe cei şapte? Nu ştiu cum îi cheamă, doamnă. (…) Se face prin vot. Nu am vorbit cu reprezentantul PSD să-mi spună. Fiecare îşi face treaba lui. Dacă el a sesizat un lucru, cei şapte judecători de la Înalta Curte au decis. Adică PSD-ul nu mai are voie să sesizeze o ilegalitate?”, a mai spus Ciolacu.

Întrebat de ce este o ilegalitate, liderul PSD a răspuns: „Păi, nu ştiu. Dacă decizia e a judecătorilor, eu de unde să ştiu? Eu sunt judecător, fac parte din BEC? Dacă făceam parte din BEC, veneam la dumneavoastră şi vă explicam speţa detaliată”.

„Ce amestec să am?”

Mai-marele PSD a dat de înțeles că nu are niciun amestec în toată această poveste, fiind întrebat în acest sens.

„Dar ce amestec să am? Eu nu mai am voie, PSD-ul nu mai are voie să spună, domnule, greşiţi? Dom’le, aţi încălcat legea? De ce? Ei au dreptul să spună, doamna Clotilde să urle peste tot, să spună că justiţia e aservită, că nu sunt penali, că domnul Voiculescu nu a furat vaccinuri. Dom’le, ce trăim noi? Mai vor fără penali în funcţii publice, sau nu? Mai vor acel referendum? Eu o să le propun colegilor mei de la Senat să voteze, să ţinem referendum.

Să vedem ce spun românii. Nu poţi, când îţi convine să ai un discurs, şi când ţi se întâmplă ţie, să spui că e aservită justiţia”, a mai declarat premierul Marcel Ciolacu.

Liderul USR, Cătălin Drulă, a reacționat la decizia BEC ce vizează protocolul de constituire a Alianţei Dreapta Unită formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei. „Respingerea protocolului Alianței Dreapta Unită, la solicitarea PSD, este un act de agresiune politică venit din partea lui Iohannis, Ciolacu și Ciucă, care arată întregii țări unde am ajuns cu starea democrației. (…). Decizia de astăzi luată la solicitarea PSD nu are nicio legătură cu legile și regulile dintr-un stat democratic.

Este doar o încercare de a ne împiedica să participăm în alegeri sub Alianța Dreapta Unită, o încercare disperată a marionetelor lui Iohannis, care știu că li se apropie sfârșitul politic”, a transmis Drulă, duminică, pe pagina sa de Facebook.

author avatar
Andrei Coman
200 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger