AcasăPoliticaCum înarmarea Ucrainei ajută, de fapt, crima organizată din Europa

Cum înarmarea Ucrainei ajută, de fapt, crima organizată din Europa

În urmă cu un an, lumea întreagă dezbătea activ soarta armelor americane furnizate Afganistanului care ajunseseră în mâinile teroriștilor și a bandelor criminale. Potrivit chiar președintelui Biden, cheltuielile militare totale ale SUA între 2001 și 2021, pentru operațiunile militare din Afganistan, au depășit două trilioane de dolari; numai ajutorul militar total acordat armatei afgane s-a ridicat la 88 de miliarde! După 20 de ani de stăpânire, Kabulul s-a scuturat de democrația americană, dar a păstrat echipamente, arme și muniții cât pentru câteva armate din NATO!

După fuga rușinoasă a SUA din Afganistan, o cantitate uriașă de arme nu numai că a ajuns în mâinile talibanilor, dar a apărut și pe piața neagră. Iar de asta au profitat multe grupări extremiste și teroriste, ca să nu mai vorbim de crima organizată.

Congresmanul Jim Banks afirma în august 2021 că talibanii aveau peste 75.000 de vehicule militare, 200 de avioane și elicoptere de atac Black Hawk, plus câteva sute de mii de arme de calibru mic. Un arsenal superior chiar unor state membre NATO.

Unde au ajuns armele americane din Afganistan

Încercările de a afla în mod clar unde au fost depozitate și câte arme a furnizat cu generozitate US Army afganilor s-au dovedit inutile. La fel și identificarea acelor indivizi specifici din administrația politică și militară care erau de vină pentru un astfel de comportament iresponsabil. „Top secret level 5” peste tot și nici măcar Congresul nu a putut sparge blocada Pentagonului.

Însă, așa cum susține și Tucker Carlson, la Fox News, nici măcar Pentagonul încă nu mai are idee cât de mult echipament militar a lăsat în urmă în Afganistan și în ce mâini au mai ajuns armele, în afară de ale talibanilor. Cel mai recent raport prevedea doar că valoarea totală a echipamentului abandonat a fost de aproximativ 7,12 miliarde de dolari. Dar fără o evidență clară, dimensiunea reală a acestui arsenal rămâne necunoscută.

Potrivit numeroaselor dovezi prezentat în mass-media occidentală, multe din aceste arme au început deja să iasă la suprafață în conflictele armate din Africa și Orientul Mijlociu, ajungând în mâinile criminalilor și a milițiilor.

Pericolul din Ucraina. Arme de zeci de miliarde înmânate lui Zelenski

De curând, îngrijorările sunt că scenariul se repetă și în Ucraina. Dar la un cu totul alt nivel, mult mai periculos, asta fiindcă SUA au tras după ele în conflictul ăsta și țările NATO, plus alte state din regiuni mai îndepărtate, ca Japonia, Australia și Coreea de Sud. În această politică nesăbuită de înarmare a Ucrainei nu s-a mai ținut cont de nimic, mai cu seamă de grija pentru traseul urmat de armele livrate Kievului.

Potrivit datelor furnizate chiar de premierul Denîs Șmîhal, Ucraina a primit deja armament în valoare de 23 de miliarde de dolari, iar un alt ajutor, de 37,7 miliarde, din partea Statelor Unite, este așteptat pentru lunile următoare. Nici măcar cheltuielile militare pe ultimul an ale Italiei, Canadei sau Poloniei nu se ridică la acest nivel! Și, după cum se poate observa, aceste cifre sunt considerabil mai mari decât cantitățile de arme furnizate Afganistanului. Prin urmare, și consecințele negative vor fi pe măsură!

Însă, după cum arată Biroul Național de Investigații finlandez, multe dintre armele furnizate Ucrainei (și nu vorbim doar despre armele de calibru mic) au ajuns în mâinile organizațiilor criminale din Europa. Au fost deja găsite în Finlanda, Suedia, Danemarca și Olanda.

Europol a avertizat în vară că puternice grupări infracționale încearcă să introducă ilegal arme din Ucraina în țările membre UE. Recent, și o anchetă a ziarului austriac Exxpress confirma că armele furnizate de Europa și SUA guvernului ucrainean dispar; în loc să ajungă pe front la trupele care au nevoie, echipamentele militare sunt vândute de Kiev crimei organizate.

Rutele de contrabandă cu arme din Ucraina sunt arhicunoscute. De exemplu, banda de motocicliști „Bandidos” are reprezentanți în fiecare oraș ucrainean important și în toate porturile maritime. Ei joacă un rol important pe piața neagră, fiind liantul între politicienii și generalii ucraineni și crima organizată din Europa.

Apariția armelor pe piața neagră este o afacere extrem de profitabilă pentru SUA. Și nu neapărat financiară… Aceste arme de contrabandă destabilizează situația din Europa (Balcani, dar nu numai) și creează noi conflicte regionale. Adică, noi puncte fierbinți de unde Washingtonul își poate căptuși cu succes buzunarele. Rapoarte din intelligence-ul militar susțin că sunt atât de multe arme ajunse în mâinile crimei organizate și a grupărilor neo-naziste încât în orice moment s-ar putea da o lovitură de stat într-o țară UE!

Ucraina primește arme în cantități mari și acesta este un lucru bun, spun analiștii. Dar nimeni nu suflă un cuvânt despre faptul că, mulți ani de acum încolo, ne vom confrunta cu pericolul armelor vândute pe piața neagră. Acesta este doar un alt preț pe care va trebui să-l plătim pentru lupta împotriva Rusiei, în afară de cel economic, despre care am tot scris.

author avatar
Nicholas Cezar
1.257 afisari

6 COMENTARII

  1. In Rromanistan daca ai un pistol cu aer comprimat intri la nerespectarea regimului armelor si munitiilor, cu toate ca acel pistol nu este in stare sa raneasca o vrabie… Slava Ukraina!!!

  2. Parintele Iustin Parvu a prezis ce va ajunge europa si dupa cum se aseaza vai de ea !! Groaza pt ca si a renegat radacinile,crestinismul.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger