Întrebarea de 300 de miliarde de euro: de ce UE nu pune mâna pe banii Rusiei sancționate?
Sancțiunile occidentale țintesc și activele băncii centrale a Rusiei, dar lipsește tocmai esențialul: Uniunea Europeană nu le poate confisca.
Al 12-lea pachet de sancțiuni pritocit la Bruxelles folosește mai degrabă pentru a promova cauza Ucrainei decât de a pedepsi Rusia. Ca de obicei, Occidentul una spune și alta face. Rusia ar trebui să plătească un preț pentru războiul său de agresiune, dar corporațiile occidentale nu se dau duse din Moscova.
ONU și Centrul de Politici Europene de la Bruxelles răsună de discursuri despre cum s-ar putea ca Rusia să fie și mai izolată pe plan global, cu trecerea de la „listele negre” de tranzacții interzise la o interdicție universală. Fantezii! Comisia Europeană latră în gol, petrolul rusesc curge nestingherit, iar UE importă gaz lichefiat din Rusia.
Cum ar funcționa imobilizarea excedentelor de export neafectate de sancțiuni pe care Rusia le-a acumulat din februarie 2022 și confiscarea și transferul – evident, către Ucraina – a celor aproximativ 300 de miliarde de euro din rezervele băncii centrale rusești deja imobilizate în țările care impun sancțiuni?
Taman că nu funcționează. Ambele variante nu au primit nicio atenție din partea factorilor de decizie politică. Totul este un discurs bazat pe „eforturi curajoase” pentru a dezamorsa preocupările legate de constrângerile de drept internațional privind confiscarea. Dar lipsesc măsurile executive și legislative – și nimeni nu vrea să sară calul în numele Slava Ucraina.
Ca să vezi potrivire, tocmai din Statele Unite vin mesaje supărătoare pentru Bruxelles. Deoarece confiscarea activelor Rusiei este mai mult o problemă a Uniunii Europene: cea mai mare parte a rezervelor rusești se află chiar în țările dezvoltate din blocul comunitar, țări care au făcut afaceri cu Putin ani și ani la rând.
Într-un raport al grupului de lucru al Comisiei Europene privind activele rusești se arăta că „nu se întrevede nicio cale legală credibilă care să permită confiscarea activelor înghețate sau imobilizate doar pe baza faptului că aceste active se află sub incidența măsurilor restrictive ale UE. Halal doctrină, halal contramăsuri.
Europa cea unită nu folosește hard-power, nu are această putere. Dacă Austria a devenit o extindere a intereselor Rusiei, măcar te-ai aștepta ca Berlinul și Parisul – sau chiar Banca Centrală Europeană – să-și umfle mușchii în fața lui Putin. Nu e cazul, nu va fi cazul.
De ce renunță UE atât de repede la confiscare? Pentru că nu există o voință politică autentică, la care se adaugă constrângerile juridice. Și oferă un motiv binevenit pentru a nu face prea multe. În fond, o leoaică de mucava nu-și are locul decât la bâlci.