Cauta

Cum a reușit Trump să schimbe Europa

Cum a reușit Trump să schimbe Europa - Ziarul National

Donald Trump a zguduit fundamentele Europei și i-a obligat pe liderii de pe întreg continentul să se adapteze la o nouă realitate transatlantică

Donald Trump a zguduit fundamentele Europei și i-a obligat pe liderii de pe întreg continentul să se adapteze la o nouă realitate transatlantică.

Cum a reușit Trump să schimbe Europa - Ziarul National Revista Politico a contactat  formatori de opinie din Europa și SUA și i-a întrebat care este cea mai importantă schimbare pe care Trump a adus-o în Europa.

Attila Demko, analist în domeniul politicii de securitate: ”Trump a spulberat iluzia că ceea ce mulți consideră a fi valori comune în Europa sunt, într-adevăr, comune. Se pare că unele dintre aceste valori, în mare parte liberale, de stânga și de extremă stânga, nu sunt împărtășite de toți. Accentul pus pe multiculturalism, Wilkommenskultur (termenul german pentru o cultură a primirii, în special a refugiaților) și obsesia corectitudinii politice au creat o ruptură, iar diviziunea nu este doar între Europa și SUA, ci și în interiorul Europei”.

Kay Bailey Hutchison, fost ambasador al Statelor Unite la NATO: ”Provocând Europa să facă mai mult pentru propria apărare, președintele Trump ar putea să-i facă o favoare. Dacă europenii vor adopta un plan de colaborare pentru furnizarea de echipamente și tehnologie militară, vor ieși mai puternici din această situație. Creșterea capacităților de apărare, cu contribuția fiecărei țări, va aduce și beneficii economice semnificative”.

Manfred Elsig, profesor la Institutul de Comerț Internațional al Universității din Berna: ”Trump a erodat cel mai important capital politic al cooperării transatlantice –  parteneriatului dintre SUA și Europa de după al Doilea Război Mondial. Drept urmare, Europa trebuie să-și regândească rapid arhitectura de securitate și să ia măsuri mai independente”.Cum a reușit Trump să schimbe Europa - Ziarul National

Heather Grabbe, cercetător senior la grupul Bruegel: ”Prin crearea de crize în jurul sprijinului militar al SUA împotriva agresiunii ruse și a tarifelor care afectează economia europeană dependentă de comerț, Trump i-a pus pe liderii europeni în defensivă și i-a forțat să se concentreze pe securitatea pe termen scurt”.

De asemenea, ”Europa trebuie să accepte că este un continent sărac în resurse, nu numai în combustibili fosili, ci și în multe alte materii prime”.

Aleksandra Sojka, profesor asociat de politică europeană la Universitatea Carlos III din Madrid: ”Angajamentul șovăielnic al lui Trump față de NATO și sprijinul său inconsecvent pentru Ucraina au făcut ca reînarmarea Europei să devină o necesitate urgentă, schimbând opinia publică. Această presiune a creat o convergență remarcabilă între liderii europeni, permițând luarea unor decizii care anterior erau imposibile din punct de vedere politic, cum ar fi excluderea cheltuielilor de apărare din calculele deficitului bugetar și alocarea de fonduri pentru achiziții militare europene coordonate”.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version