Nicușor Dan a bifat una dintre cele mai toxice demonstrații de autosabotaj instituțional din ultimii ani. După ce pui cap la cap parcursul impecabil al aeronavei C-27J Spartan, 15 ani de misiuni reale, grele, uneori la limita suportabilului, devine imposibil de ignorat contrastul. Același avion care a funcționat fără sincope în teatre de război, în evacuări sub presiune și în operațiuni umanitare critice ajunge, peste noapte, la Paris, decor pentru un episod de improvizație politică și penibil public.
C-27J Spartan este aeronava care a evacuat români din Afganistan, Libia, Siria și Ucraina, care a operat în Orientul Mijlociu și Africa, care a transportat oxigen, vaccinuri și pacienți critici în plină pandemie și care a participat constant la exerciții NATO de mare intensitate.
Este o platformă militară testată în condiții infinit mai dure decât o pistă occidentală, într-o capitală europeană. Cu toate acestea, în episodul parizian, Spartanul a fost asociat nu cu eficiența și rigoarea care l-au consacrat, ci cu bâlbâială, nu pentru că ar fi cedat tehnic, ci pentru că a fost forțat într-un rol străin de misiunea lui.
Nicușor Dan a folosit Spartanul ca avion prezidențial, deși nu este
Spartanul nu a fost conceput pentru PR prezidențial și deplasări cosmetizate. Este o platformă militară pentru misiuni tactice, umanitare și de urgență, unde eficiența și disciplina contează mai mult decât cadrele de imagine. Decizia lui Nicușor Dan de a-l folosi ca vehicul al „modestiei” afișate a tras armata într-un joc de imagine ieftin, a împins un simbol militar într-o zonă care nu îi aparține și a expus public un avion asociat până atunci exclusiv cu salvarea de vieți. Rezultatul nu a fost o lecție de austeritate, ci o lovitură gratuită în credibilitatea Forțelor Aeriene Române.
Când un avion care a zburat din zone de conflict, cu încărcături medicale critice și cu civili extrași din medii unde se trăgea cu arme automate ajunge subiect de ironii într-un aeroport din Franța, explicația nu poate fi una tehnică. Ține de o decizie politică proastă, de forțarea unei imagini și de acel reflex specific USR-ismului de a trata statul ca pe un ONG, în care simbolurile instituționale sunt folosite după nevoia de moment.
C-27J Spartan rămâne un avion care a salvat vieți și a dus speranță acolo unde statul român chiar avea nevoie de el. Faptul că a fost împins, fie și temporar, într-o situație jenantă spune mai puțin despre avion și mult mai mult despre interesul celui care a decis să-l transforme într-un instrument de imagine.
Care a fost interesul? Să fi fost o manevră dusă la extrem de a smulge de la „zgârcitul” Ilie Bolojan bani pentru un avion prezidențial fără a se păta imaginea „modestului” de la Cotroceni?