Orice s-ar întâmpla, regimul iranian a pierdut, fără îndoială, războiul cu IsraelulIsraelul a declanșat o serie de atacuri care au avariat semnificativ instalații nucleare iraniene și amplasamente de rachete, au distrus depozite de gaz și, mai grav, au ucis numeroși oficiali de top ai regimului.
Încă nu se cunoaște adevărata amploare a operațiunii Rising Lion, dar Iranul a fost lovit la temelii. Apărarea antiaeriană nu mai funcționează, iar fabricile care produceau rachete s-au transformat în ruine. Pogramul de îmbogățire a uraniului nu mai are valoare de descurajare.
Cei mai importanți adjuncți ai ayatollahului Khamenei – inclusiv Mohammad Bagheri, șeful Statului Major al forțelor armate, și Hossein Salami, comandantul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice(IRCG) – sunt morți.
Cu câțiva ani în urmă, uciderea bruscă, aproape simultană, a lui Bagheri, Salami și a unei serii de alți lideri de rang înalt ar fi fost de neconceput, relatează Foreign Affairs. Pe parcursul a trei decenii, partizanii liniei dure care gestionează politica iraniană au construit ceea ce părea a fi un sistem formidabil de descurajare.
Au stocat rachete balistice, au dezvoltat și avansat un program de îmbogățire nucleară. Cel mai important, au creat o rețea de împuterniciți străini, precum Hamas și Hezbollah, care puteau hărțui în mod obișnuit forțele israeliene și americane.
Dar linia dură și-a depășit limitele. După ce Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie 2023, liderii de la Teheran au optat pentru o agresiune maximă. Până la mijlocul anului 2024, testau serior ordinea condusă de SUA în Orientul Mijlociu.
Totuși, în doar câteva luni, cadrul regional al Republicii Islamice aproape că s-a prăbușit. Ofensivele militare israeliene au devastat Hamas în Gaza și Hezbollah în Liban – puncte strategice în campania de presiune de decenii a Iranului împotriva Israelului.
Apoi a urmat căderea surprinzătoare a dictatorului Bashar al-Assad în Siria, în decembrie. Siria a fost vitală pentru arhitectura mai largă de descurajare a Iranului, nu numai pentru că a prezentat un alt front împotriva Israelului, ci și pentru că teritoriul sirian – care are o graniță lungă cu Libanul și cu nordul Israelului – conținea principala rută prin care iranienii furnizau arme către Hezbollah și militanților palestinieni din Cisiordania.
Fundația strategiei de descurajare a Iranului se dezintegrează. Regimul lui Ali Khamenei a devenit mai vulnerabil și mai expus decât oricând de la războiul cu Irakul din anii 1980. Iar Israelul, care plănuia să lovească Iranul de zeci de ani, a avut o ocazie pe care a decis că nu o poate rata.
Orice s-ar întâmpla, regimul iranian a pierdut, fără îndoială, războiul cu Israelul. Status quo-ul pe care l-au stabilit Ali Khamenei și IRCG este terminat.
