Cauta

Cum a căzut Barna în capcana PSD. USR PLUS, implozie înainte de alegerile interne

Când în urma votului alegi să ignori voința electoratului și cârpești o majoritate de centru-dreapta doar fiindcă așa vrei tu, să trimiți PSD în opoziție, atunci să nu te miri că, mai devreme sau mai târziu, praful se va alege de această alianță. Nici n-avea cum să se întâmple altfel, cât timp în combinația asta au intrat și progresiștii de la USR PLUS. Or fi ei experți în jonglerii cu fonduri europene, dar jocurile politice le sunt străine. În toată nebunia declanșată de mofturoșii lui Dan Barna, doar liderii social-democrați și-au păstrat luciditatea, dovedind că știu care este interesul partidului și cum să-l obțină.

În schimb, Dan Barna și-a cam tăiat craca fix înaintea alegerilor din USR PLUS. Chiar dacă la nivel declarativ Dacian Cioloș l-a susținut, în culise a făcut totul pentru a recâștiga terenul pierdut în vederea scrutinului.

Cioloș ne arată pisica. S-a fotografiat cu Macron

Fostul premier a făcut, însă, și o greșeală: s-a grăbit să bată la poarta Palatului Elysee, pozând alături de Emmanuel Macron. De parcă o fotografie cu președintele Franței mai sperie pe cineva în țară la noi! Ba, mai mult, românii s-au cam lămurit ei ce și pe ale cui jocuri le face Franța.

Corporațiile Hexagonului au strâns jugul facturilor pe grumazul cetățeanului. Deși țara produce energie electrică suficientă, plătim facturi mai mari decât alții care importă „curent”. Iar banii se duc în Franța, la firmele care au căpușat sistemul energetic național.

Progresiștii tremură, sinecurile sunt în pericol

Printre progresiștii cu emoții îi regăsim și pe cei instalați în funcții călduțe, fără vreun merit anume. Sinecurile care au curs de la Economie, dar având girul premierului, sunt azi în pericol, iar pluseriștii tremură pentru lefurile, sporurile și primele aflate la mila lui Florin Cîțu.

Că nu le pasă decât de combinațiile personale, o demonstrează și atitudinea afișată luni seară, în Parlament. Discursul lui Dan Barna a fost însoțit de aplauze frenetice venite dinspre tabăra USR PLUS, ca un semn al amatorismului ce caracterizează partidul. În timp ce românii nu mai fac față scumpirilor la electricitate, gaze, combustibil, mâncare, pluseriștii se joacă de-a demisia din guvern; pleacă, dar parcă s-ar întoarce dacă Florin Cîțu mai lasă de la el (vreo 10 miliarde și tot sistemul de sănătate publică).

Iohannis și-a bătut joc de votul românilor

Președintele și-a bătut joc de votul românilor, ignorând opțiunea a milioane de cetățeni. Fără să-i pese de acest lucru, Klaus Iohannis a mitraliat Parlamentul cu amenințări, însă coaliția de guvernare încropită din nimic a făcut implozie când nu era cazul – înaintea alegerilor din PNL. Din acest punct de vedere, vedem un risc și pentru Florin Cîțu, aflat în cursă cu Ludovic Orban pentru funcția de președinte al PNL.

Am lăsat AUR la sfârșit fiindcă șleahta lui George Simion nu este, deocamdată, decât un partid de habarniști, fără experiență, care nu înțeleg nimic din ce înseamnă politica și ce presupun jocurile de culise. Ei și globaliștii din USR PLUS fac politică de Facebook – călăresc valul comentariilor și iau decizii în funcție de ce scriu „postacii”. În schimb, PSD arată că rămâne singurul partid cu o strategie clară, care știe ce vrea: alegeri anticipate!

Ultimele stiri

  • Ședință decisivă a CGMB. Azi se va afla cine va deveni primar interimar al Capitalei – VIDEO
  • Breaking news… în jurul lumii: Decizii istorice, sancțiuni și revolte pe toate continentele
  • Tragedie într-o stație de metrou din București: un bărbat a murit/Primele informații de la Poliția Capitalei și Metrorex
  • Comunicat de presă KOMORA ENGINEERING SRL
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 23 mai 2025 – Dorești să faci mai mult decât poți
  • Alege ce citești
  • Porcii nu zboară: fermierii americani pierd piața Chinei
  • Nu mai poate Putin de sancțiunile europene!
  • Ursula ne-a făcut „parteneri egali” doar cât am fost buni de poză
  • Exit mobile version