Mă amuză copios prostia așternută după moțiunea de cenzură. Am auzit în ultimele 24 de ore cele mai abracadabrante teorii și opinii despre acest subiect. Ba că ar fi fost o victorie fără egal a PNL, deși moțiunea nu a mai fost dezbătută și votată. Ba că liberalii, în momentul de față, nu au adversari care să-i poată învinge. De pe un site al cărui nume nu îl rețin, am aflat că Ludovic Orban s-a dovedit cel mai bun tactician, folosind o strategie inteligentă prin care i-a învins pe social-democrați. Tâmpenia autorului riscă să ajungă proverbială. Dacă ar fi fost un om politic de excepție, după cum se caută a fi scos în față de publicația respectivă, Orban nu ar fi ajuns în situația critică de a da nas în nas cu moțiunea.
Pe de altă parte, înjurăturile la adresa premierului sunt însă constante, cam în aceeași proporție cu cele la adresa lui Marcel Ciolacu. Primul este desființat în virtutea motivelor invocate în moțiune, cel de-al doilea pentru faptul că a avut cea mai bună carte în mână, dar nu a știut să o folosească. Ai lui și nu numai îi caută nod în papură, dar îi iau și apărarea, acuzând manevrele hoțești ale adversarilor. Preocupați mai mult de interpretarea astrogramelor politice, analiștii, consultanții, comentatorii și politologii l-au scos însă pe Klaus Iohannis din ecuație. N-au văzut, așa e făcut contractul cu televiziunile unde se chinuie să convingă sau așa a sunat ordinul?
Nu contează manoperele, ci câștigul
Lui Orban i se poate reproșa cumpărarea de parlamentari despre care se vorbește. I se mai poate imputa și înțelegerea cu partenerii de a nu intra în sală, pentru a nu se putea realiza cvorumul necesar. Este adevărat, dar asta este politica practicată pe malurile Dâmboviței. Cu câinoșenie, cu ticăloșie, cu datul la gioale. Și cu multă aroganță la adresa electoratului. Firesc ar fi fost să fie prezenți toți în sală. Pentru asta au fost aleși, să-i reprezinte pe cei care le-au acordat încrederea, lăsând, la final, votul să hotărască.
Și tot firesc ar fi ca ziua de muncă să le fie tăiată, pentru că nu sunt plătiți pentru a refuza să muncească. Asta nu se va întâmpla însă, pentru că politica românească se bazează pe mârlănie și pe disprețul arătat celor care i-au trimis în Parlament. Sabotarea votului prin neprezentare nu este o strategie, e doar o măgărie care se practică pe rând. Depinde cu îi vine bine și cât câștigă de pe urma ei.
Ifosele lui Ciolacu
În cea mai mare parte, eșecul moțiunii de cenzură i se poate imputa lui Marcel Ciolacu. Încă de când a vorbit prima dată despre aceasta trebuia să-și inspecteze frontul și să-și analizeze șansele de câștig altfel decât citirea cifrelor de pe hârtie. Ar fi trebuit, deopotrivă, să-și trimită iscoadele la adversari și să vadă dacă e vreunul dispus la trădare așa cum au fost ai lui. Să lăsăm deoparte ifosele de domnișoară, că PSD n-ar face așa ceva, toată politica se bazează pe trădări și pe minciuni. Și la alții e la fel, dar aici este cu vârf și îndesat. A negociat cu vreun potențial aliat vreun sprijin? Nu. Până și cei care în mod tradițional erau de partea lui au recunoscut că nu i-a căutat nimeni. Și-a securizat în vreun fel voturile și fidelitatea propriilor oameni? Nu. Și atunci, de ce se tot plânge atât? Pretinde că dacă s-ar fi întrunit cvorumul, moțiunea ar fi trecut. Ce prostie! Dacă s-ar fi ajuns la vot, presupunând că ar fi fost prezenți și cei cinci chiulangii, ei bine, aceștia își știau deja sarcinile și ar fi votat împotrivă.
Trage alarma înainte
Trimiterea moțiunii în derizoriu a fost gândită cu multă vreme înainte. Nu de către Orban, e mult prea complicată pentru mintea lui. Ci de către consilierii de la Cotroceni, în spatele cărora foșgăie o armată de servicii. Era destul de riscant ca ea să se desfășoare, motiv pentru care s-a recurs la compromiterea ei. Un Iohannis lăsat fără Guvern, fără „Guvernul Meu”, ar fi fost un dezastru. Ar fi fost un fel nime-n drum, căci PSD ar fi curățat imediat instituțiile pe care liberalii le-au îmbâcsit cu oamenii lor. Și asta înainte de locale și alegerile parlamentare. Planul lui Iohannis de a avea și „Parlamentul Meu” s-ar fi năruit și i-ar fi compromis probabil angajamentele luate în fața stăpânilor că va curăța România de PSD.
Nici așa-zișii analiști și nici Ciolacu nu au luat în calcul „modelul Iohannis”. Acesta dă mereu semnalul înainte. La 27 mai 2019, sub pretextul comentării rezultatelor referendumului, strecoară în discurs fraza cheie : „În România democratică hoții și infractorii stau la pușcărie, nu în fruntea statului”. După două ore, Dragnea era condamnat. Înaintea de moțiunea de cenzură prin care a fost demisă Viorica Dăncilă, au fost trei luări de poziție în care Iohannis a declarat că își dorește căderea Guvernului. Acum, același model, cu un comunicat prin care acuză PSD că destabilizează țara, comunicat care, surprinzător, nu se mai găsește pe site-ul Cotroceniului. Era greu de înțeles ce se punea la cale?
