Cauta

”Cu respect”, liderul PSD Timiș îi cere primarului Robu să se retragă cursa electorală

Mesaj inedit pe scena politică autohtonă, înainte de alegerile locale, scrutin care ar urma să se desfășoare pe 27 septembrie, în plină pandemie.

Parlamentarul Alfred Simonis, aflat la conducerea Organizației Timiș a PSD-ului, i-a transmis un mesaj public actualului edil al orașului de pe Bega, în care face trimitere la faptul că procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe primarul liberal, în dosarul caselor naționalizate. Și, în acest context, face un apel către Nicolae Robu, cerându-i, practic, să renunțe la intenția de a candida pentru un nou mandat de primar, ”scutind astfel Timişoara de o dezonoare nemeritată”.

Chiar dacă susține că personal crede în nevinovăția actualului primar, Simonis aduce în discuție faptul că și dacă Robu ar câștiga, în toamnă, cursa pentru un nou mandat, ar avea ”o problemă” în a se dedica oraşului. Totul, câtă vreme va fi ”angrenat într-un proces” în care va trebui să își dovedească nevinovăția în raport cu acuzațiile pe care i le aduc reprezentanții DNA-ului.

Redăm integral, în cele ce urmează, mesajul transmis de către Alfred Simonis, pe pagina sa oficială de Facebook:

”Domnule primar Nicolae Robu,

Am luat la cunoştință, alături de o țară întreagă, de trimiterea dumneavoastră în judecată de către DNA în dosarul caselor naționalizate.

Vreau să fiu bine înțeles. Punctul dumneavoastră de vedere îmi pare pertinent. Personal, vă consider nevinovat. Si vă doresc ca instanța să vă găsească nevinovat.

Pe de altă parte, vă rog să fiți şi de acord că acest scandal aruncă o umbră asupra oraşului nostru. Timişoara a fost foarte rar protagonista unor asemenea ştiri negative. Timişorenii sunt un reper de moderație, de toleranță, de bun simț, de hărnicie şi nu merită să fie târâți în aşa ceva. În plus, în eventualitatea în care veți câştiga în septembrie, veți avea o problemă în a vă dedica oraşului, atât timp cât veți fi angrenat într-un proces în care va trebui să dovediți că nu sunteți vinovat.

De aceea, fac un apel pentru a vă retrage din cursa electorală pentru primar, scutind astfel Timişoara de o dezonoare nemeritată. Sunt convins că puteți găsi un înlocuitor destoinic, cu şanse reale de victorie în alegeri. Ați arăta că puneți interesul oraşului deasupra oricăror alte mize.

Cu respect,

Alfred Simonis
Preşedinte PSD Timiş”

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL
  • Satele românești se răscoală împotriva Guvernului. S-a depășit linia roșie
  • Trump îl presează pe Zelenski: „Pacea depinde de tine”
  • Motorul Europei, vândut la bucată. Arabii au început să cumpere active din Germania
  • Drogba sare în ajutorul lui Chivu! Deal de 45 de milioane de euro!
  • Rămâne cum am stabilit!
  • Barcelona câștigă cu mare scandal, dar Flick nu este nici pe departe mulțumit
  • Sistemul limfatic: Conexiunea ascunsă între masaj, detoxifiere și imunitate
  • „La discreția președintelui”. Cum transformă Washingtonul banii aliaților în armă economică
  • Exit mobile version