AcasăPoliticaCu ochii pe gheretele de pe trotuare. Primarul sectorului 2: ”Nu vom...

Cu ochii pe gheretele de pe trotuare. Primarul sectorului 2: ”Nu vom mai permite mai mult de o florărie pe intersecție”

Cu ochii pe gheretele de pe trotuare. Primarul sectorului 2: ”Nu vom mai permite mai mult de o florărie pe intersecție” (foto: facebook)

Edilul pare să fi pus gând rău gheretelor improvizate aflate pe raza sectorului 2, dar și mașinilor abandonate. Mai mult, primarul anunță ce plan a fost stabilit când vine vorba de eliberarea trotuarelor de tot soiul de elemente amplasate pe spațiul pe care ar trebui să poată circula pietonii. ”Eliberăm spațiul public fiindcă e prețios și trebuie să ne bucurăm toți de el”, transmite Radu Mihaiu.

”De la preluarea mandatului am semnat sute de dispoziții de desființare pentru gherete improvizate, panouri publicitare fără autorizație, construcții ilegale. Am ridicat zeci de mașini abandonate și multe altele urmează pașii procedurali care să ducă la îndepărtarea lor. Locul unde depozităm aceste materiale este deja plin ochi și totuși, abia se vede o schimbare. De prea mult timp nu s-a făcut ordine în Sectorul 2”, a menționat Mihaiu, joi, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Mihaiu: Nu vom mai permite gherete care să oblige mamele cu cărucioare să coboare pe șosea

Lucrurile nu se vor opri, însă, aici, dă asigurări primarul sectorului 2. ”Nu am terminat, din contră. Abia începem să ne încălzim. Eliminăm din spațiul public tot ce e amplasat ilegal și nu numai. Ne îndreptăm atenția și spre cele care cândva, cumva au primit autorizație, deși blochează total trotuarele și circulația pietonilor. Nu vom mai permite mai mult de o florărie pe intersecție. Nu vom mai permite gherete care să oblige mamele cu cărucioare să coboare pe șosea. Nu vom mai permite amplasarea de panouri publicitare în spații deja înghesuite”, susține Radu Mihaiu în același mesaj.

Săptămâna trecută, tot în contextul curățeniei care se vrea a fi făcută la nivelul sectorului 2 al Capitalei, primarul anunța că a cerut Poliției Locale să intensifice controalele în teren. ”S-au aplicat amenzi serioase pentru spațiile private neîngrijite. (…) Începem acțiunile și pe zonele publice unde se adună de regulă gunoi. Vom lua rând pe rând fiecare cartier, fiecare stradă. Spațiul public nu va mai fi batjocura nimănui”, susținea Mihaiu, pe aceeași rețea de socializare.

191 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger