Auzindu-l pe liberalul aflat în fruntea Guvernului aducând în discuție, în contextul creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus, faptul că românii au mers la schi, social-democrații au scos de la naftalină imagini cu președintele Iohannis aflat pe o pârtie.
”La cine credeți că se referea premierul Cîțu?, sună întrebarea social-democraților, postată în dreptul unor imagini în care apar atât șeful Guvernului, cu explicațiile referitoare la mersul românilor la schi, cât și președintele Iohannis, surprins în urmă cu mai bine de o lună, la Păltiniș.
”Foarte bine, vă invit să veniți!”, poate fi auzit spunând președintele, întrebat cum e la schi. Imaginile au fost difuzate inițial la finele lunii ianuarie a acestui an.
Între timp, de unde și replica ironică a pesediștilor, șeful Executivului a oferit și explicația cu privire la creșterea cazurilor de COVID. ”Ştim de ce cresc aceste cazuri. România a fost ţara care a avut un sezon de iarnă în care oamenii au mers la schi. Foarte puţine ţări şi-au permis acest lucru, acest lux şi acolo, e adevărat, oamenii nu au respectat în totalitate regulile. Dacă acolo ar fi respectat regulile, n-am fi fost nevoiţi să luăm şi măsurile din perioada următoare. Dar am demonstrat ceva – că am deschis şcolile şi nu de acolo vine problema şi nu de acolo a crescut numărul de infectări”, a declarat Florin Cîțu, joi seară, la postul B1 TV.