AcasăPoliticaCritici dure înaintea redeschiderii școlilor. Europarlamentar: ”O bătaie de joc și o...

Critici dure înaintea redeschiderii școlilor. Europarlamentar: ”O bătaie de joc și o lipsă de asumare a responsabilității”

Cu o zi înainte de reluarea cursurilor în școli – acolo unde situația o permite, în raport cu scenariile stabilite de autorități – vicepreședintele PSD Victor Negrescu trimite săgeți în direcția Guvernului Cîțu.

Cu trimitere inclusiv la neconcordanțele oficiale privind formularul de consimțământ în vederea testării elevilor simptomatici, cu teste rapide, în cadrul cabinetelor medicale de la de la nivelul unității de învățământ, care au făcut ca ministrul Sorin Cîmpeanu să reacționeze cu precizări importante (VEZI AICI).

Acuzând în primă fază ”bâlbâieli și dispute între Ministerul Educației (PNL) și Ministerul Sănătății (USR), un ordin comun neclar, o totală lipsă de abordare realistă, documente solicitate părinților, ulterior retrase, nicio alocare bugetară și un vid organizatoric rar întâlnit”, europarlamentarul trece în revistă o serie de hibe pe care le-a identificat înainte de reluarea cursurilor în școli.

”Pe scurt:
– nu se explică cum se va menține distanța fizică de 1 metru;
– nu avem un buget pentru redeschiderea școlilor și asigurarea echipamentelor de protecție;
– nu avem un program de testare pentru școli;
– un număr infim de profesori vaccinați;
– nu au suplimentat numărul de cadre medicale în școli;
– au scos sistemele de protecție și au crescut la capacitate maximă clasele fără alte soluții;
– nu este clar cum vor fi gestionate practic absențele profesorilor sau ale elevilor și nici cum vor fi implementate formele hibride, inițial respinse de MEN;
– nicio măsură privind transportul școlar și nimic despre aglomerația din proximitatea școlilor;
– nu se explică cum sunt organizate pauzele, dacă poate copilul să respire fără mască pentru câteva minute, ce facem cu acei copii cu probleme de respirație sau alte afecțiuni sau ce tip de mască este permis”, notează Victor Negrescu, duminică, pe pagina sa de Facebook, mesaj preluat și pe pagina oficială a PSD-ului.

”O bătaie de joc și o lipsă de asumare a responsabilității”

Social-democratul continuă prin a aduce în atenție faptul că unitățile școlare nu au avut mult timp la dispoziție pentru a concretiza măsurile prevăzute de ordinul ministerial.

”Școlile au avut doar vineri, ca zi de lucru, și poate un weekend, acolo unde există implicare, pentru a pune în aplicare un ordin complex, neclar și care nu a fost suficient explicat, deși președintele României anunța emiterea rapidă a ordinului. O bătaie de joc și o lipsă de asumare a responsabilității”, acuză europarlamentarul, fost ministru delegat pentru Afaceri Europene în guvernul Tudose.

Negrescu: Cine va plăti când vom avea primul focar?

Liderul PSD vorbește și despre nevoia de asumare, din partea Executivului pe care îl conduce liberalul Florin Cîțu. ”Cine va plăti când vom avea primul focar? Cine va fi de vină dacă se constată un focar cu o tulpină mai periculoasă, precum cea britanică?

Cred că actualul guvern trebuie să își asume responsabilitatea pentru acest eșec dacă se constată apariția unor cazuri generate de mersul la școală în primele 2 săptămâni. Aș prefera însă să se facă ce trebuie iar toată lumea să fie sănătoasă”, conchide Victor Negrescu.

105 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri