Cauta

Cristian Rizea, la Comisia Juridica. Deputatul a venit sa vada continutul dosarului

Ajuns in atentia procurorilor anticoruptie, care au cerut recent Camerei incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului, Cristian Rizea a venit, vineri in jurul pranzului, la Comisia Juridica, pentru a afla continutul celor opt volume ale dosarului deschis pe numele sau.

Avand aceasta posibilitate -de care au beneficiat, de altfel, toti ceilalti parlamentari care au intrat in vizorul procurorilor, si in ipostaza ca anchetatorii sa solicite Camerelor aviz in privinta retinerii si a arestarii lor – deputatul social-democrat care aspira la prima functie la Primaria Sectorului 5, la alegerile locale din vara, s-a prezentat la Comisia Juridica pentru a-si studia dosarul, in ideea de a afla ce anume noteaza procurorii la adresa sa si, mai ales, ce probe au anchetatorii in aceasta cauza.

E important de precizat ca s-a stabilit ca deputatii juristi au termen pana luni sa redacteze un raport in acest caz, avizul lor fiind unul consultativ, decizia finala apartinand plenului. Va reamintim ca DNA a cerut, pe 2 martie, aviz din partea Camerei Deputatilor, in privinta incuviintarii retinerii si a arestarii preventive a deputatului Rizea, pe care il procurorii il suspecteaza de „trafic de influenta, spalarea banilor, in forma continuata (doua acte materiale) si influentarea declaratiilor (doua fapte)”.

Ultimele stiri

  • Scriitorul Nicolae Iliescu va fi înmormântat marți, la Cimitirul Străulești 2
  • Telefonul tău te ascultă în timp ce vorbeşti cu apropiaţii, iar informaţiile ajung în online. Iată cum dezactivezi „funcţia-spion”!
  • Afacerile care pun, de azi, lacătul pe uşă. Legea intră în vigoare!
  • FCSB este noua campioană a României
  • Horoscop de Florii – duminică, 28 aprilie 2024. Nativii caută să se liniştească, dar vor întâmpina probleme
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Drogul „neobișnuit de puternic” care a băgat Anglia în alertă. Un om a murit, iar alți opt sunt la spital
  • A 12-a arestare în cazul atentatului de la Moscova
  • Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic, vândut cu peste 1 milion de euro
  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Exit mobile version