Crin Antonescu, cel care înainte de Sărbătorile de iarnă a fost desemnat candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidenţiale din 2025, a afirmat că a suspendat acordul cu privire la candidatura sa.
Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată da alegerile, iar în a doilea rând nu a existat un vot unanim din partea Coaliţiei.
Motivele lui Crin Antonescu
Fostul preşedinte PNL a precizat că anumiţi actanţi ai acordului nu ar fi fost împuterniciţi să semneze un astfel de acord.
„Eu declar suspendat acordul cu privire la candidatura la prezidenţiale şi, deci, şi calitatea mea de candidat. Domnilor, nu putem merge aşa, neştiind data alegerilor, nu ştim candidatul…
Nu dau înapoi, îi las să îşi ia timp, să se hotărască. Candidez pentru că mă intersează un program de ţară, nu m-am autopropus, piaţa e plină, aşa că îi rog pe domnii cu care am semnat să se hotărască.
Eu i-am informat, dacă dânşii mă mai vor, discutăm, eu nu am ezitat, nu dau înapoi. Băi, băieţi, nu v-am căutat eu, mergeţi şi gândiţi-vă, apoi mă căutaţi dacă este cazul, cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a afirmat Crin Antonescu la Digi24.
Supărat din cauza atacurilor
„Au venit atacuri din trei direcții. Eu am făcut niște pași, nu ca să răspund. Atacurile erau minciuni abjecte. Este ca în western-uri. Adversarii politici sunt izolaționiștii, suveraționiști, cum se numesc dânșii. Vechii mei prieteni din propaganda băsistă, care își retrăiesc tinerețea și mă fac și pe mine să o retrăiesc.
Pericolul este imens în continuare, însă un grup de oameni se comportă ca o sectă. Vorbim de atacuri grave, cum ar fi că am dat jos steagurile NATO.
Așteptam aceste atacuri, n-am nicio o problemă să mă lupt cu ele. Dar eu vreau să văd o dată a alegerilor, eu am spus da, candidez cât mai repede, pentru că România este într-o situație de criză.
Eu sunt cel care spune: băieți, mergeți și vă gândiți, iar dacă aveți nevoie de mine să mă sunați”, a spus Crin Antonescu la Digi 24.
Crin Antonescu, despre Klaus Iohannis
Pe final de an 2024, Crin Antonescu, a făcut referire, vineri seară, la actualul șef al statului, Klaus Iohannis. Aflat pe finalul celui de-al doilea mandat în fotoliul de la Cotroceni.
Crin Antonescu – fost lider al PNL – spune că Iohannis a făcut și lucruri bune în timpul în care s-a aflat la Cotroceni, așadar în calitate de președinte, dar și lucruri „neinspirate”.
„E un păcat care a copleşit mandatul. Şi acel păcat este tăcerea”, a afirmat Crin Antonescu, liberalul adăugând că „preşedintele nu poate să tacă”.
„Preşedintele trebuie să fie chipul României, înauntru şi în afară (…) Să facă ordine, atât cât poate, cu Constituţia pe care o are (…). Şi, în fine, (…) pentru Dumnezeu, să comunice”, a declarat, vineri seară, la Antena 3, Crin Antonescu.
Fostul președinte al PNL a mai afirmat că actualul şef al statului, Klaus Iohannis, a făcut şi lucruri bune în mandatul său. Și a adus în discuție „păcatul” despre care consideră că i-a copleșit mandatul prezidențial al actualului lider de la Cotroceni – și anume tăcerea. Așadar lipsa comunicării.
„Am curajul să spun acum, când toată lumea sau aproape toată îl duşmăneşte: Klaus Iohannis a avut lucruri bune. A avut şi lucruri, categoric, neinspirate, cel puţin, dar a avut şi lucruri bune în mandatul său.
E un păcat care a copleşit mandatul. Şi acel păcat este tăcerea. Preşedintele României nu are voie să tacă (…) Președintele nu poate să tacă”, a mai declarat Crin Antonescu, vineri seară, 27 decembrie, la postul TV menționat.