Maeştri în scandaluri imbecile, necopţii noştri userişti au mai găsit un prilej să se dea în stambă. Apariţia lui Adrian Năstase şi a Vioricăi Dăncilă la parada militară de la Beijing i-a răvăşit în aşa măsură încât s-au trezit, sub imperiul impulsurilor lor primare, să iasă în public, oficial, cu nişte declaraţii iresponsabile, la limita conflictului diplomatic.
Este România, în momentul de faţă, în război cu China? Există vreun tratat internaţional semnat de România care interzice cetăţenilor români să viziteze China şi să dea mâna cu preşedintele acestei superputeri planetare? NU şi NU!
Cu două ministere cheie aflate direct sub autoritatea Preşedintelui României şi date de acesta, pe troc politic, unor nulităţi absolute în materie, externele şi apărarea, iată că ne-am pricopsit zilele acestea cu nişte luări de poziţie ale doamnei Ţoiu şi ale domnului Moşteanu care demonstrează fără echivoc cât de “adecvaţi” sunt cei doi în posturile ce le-au fost încredinţate.
Deşi contribuţia doamnei Ţoiu la această isterie propagandistică a fost cea mai comentată în media ultimelor zile, eu cred că aberaţiile domnului Moşteanu ar merita locul întâi la “aşa nu”.
Iată ce zice Ministrul Apărării al României:
„Este o palmă dată României, democraţiei, pro-europenismului, o palmă pe care cei doi o dau aliaţilor noştri de la distanţă. Este o decizie incalificabilă din partea unor oameni politici care au avut funcţii de demnitate importantă în România. Mai mult nu am ce să comentez. Sunt foarte neplăcut surprins. Ştiam cumva de prieteniile şi orientările dânşilor, însă pare că nu au înţeles că, atunci când îţi reprezinţi la un moment dat ţara la cel mai înalt nivel şi ai depus nişte jurăminte, jurămintele acelea rămân pe viaţă. Pare că se sucesc după cum bate vântul“.
Trebuie să recunoaştem că avem noroc cu China că este o ţară calmă şi neconflictuală, fără lideri arţăgoşi. Pentru că altfel ne puteam trezi în situaţia de a fi chemati imperativ să dăm nişte explicaţii foarte greu de dat în urma idioţeniilor emise de Ionuţ Moşteanu.
Tot citatul de mai sus este o mostră de derapaj politico – diplomatic care ilustrează fără nevoia unor interpretări aprofundate în ce pericol se află în acest moment România cu astfel de miniştri formaţi la şcoala gâlcevei internautice.
Iar invocarea jurămintelor depuse de politicieni la investire este o acuzaţie indirectă că cei doi foşti prim – miniştri români şi-ar fi trădat ţara acceptând să participe la parada militară de la Beijing.
Să o cităm, din politeţe, şi pe neajutorata doamnă Ţoiu care, printr-un comunicat al MAE, se indignează în felul dânsei: „România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin astăzi. Acasă ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunități în Ucraina unde se vorbeşte limba română”.
Verbul “a se gudura” folosit într-un text diplomatic oficial demonstrează cât de adecvată este doamna ministru, în materie de formă a limbajului, pentru funcţia ei de azi. Referitor la fondul mesajului, criticând o vizită în China a unor foşti demnitari români doamna Ţoiu vorbeşte de Putin, Rusia şi Ukraina şi nicidecum de China şi preşedintele Xi, gazdele acestei vizite.
Când tot felul de outsideri ai politicii din România îşi plăteau cu bani grei intrări pe domeniul lui Trump de la Mar–a-Lago fără ca măcar să-l vadă de la distanţă pe preşedintele american, comentariile din presă erau minore şi, predominant, cancanistice.
Acum, când doi români care au reprezentat ceva pentru România la vremea lor sunt invitaţi personal la Beijing de Preşedintele Xi şi acesta îi onorează cu o primire personală extrem de cordială, ni se urcă sângele la cap şi o dăm în isterie propagandistică: trădare de ţară, încălcare de jurământ, o palmă dată aliaţilor noştri de la distanţă etc.
Eu cred că este invidie şi antipesedism grefate pe un suport solid de prostie.
Îl felicit, mai ales pe Adrian Năstase, pentru că şi-a asumat riscul acestei vizite. Este clar că invitaţia primită de la preşedintele Xi reprezintă o apreciere, la cel mai înalt nivel, a rolului pe care domnia sa l-a jucat în dezvoltarea relaţiilor româno – chineze dar la fel de clar era şi faptul că o mulţime de tefelişti primitivi o să-i sară la beregată.
Închei cu scurta replică dată de diplomatul autentic Adrian Năstase unei doamne ministru rătăcită în labirintul unei lumi pe care nu o cunoaşte:
“Cred că MAE nu a înțeles, evenimentul a avut loc la Beijing și nu la Moscova. Oricât de mare ar fi influența mea în China, nu cred că pot decide pe cine să invite președintele Xi în țara sa. Cum nu pot să decid pe cine să invite președintele Trump în Alaska. Cândva, va trebui să explic, mai pe larg, despre importanța memoriei în politica externă”
Excelentă replică de final: “importanța memoriei în politica externă”.
Orice ţară normală la cap acordă întăririi relaţiei bilaterale cu China o atenţie prioritară. Noi acţionăm exact pe dos. Cu cele mai sensibile pârghii în mâinile useriste dovedim o anormalitate exact la cap.
În curând peştele va începe să pută. Nu cumva a şi început?
