AcasăPolitica”Crasă incompatibilitate”. Ministrul Drulă, arătat cu degetul după numirea unui secretar de...

”Crasă incompatibilitate”. Ministrul Drulă, arătat cu degetul după numirea unui secretar de stat în MT

”Crasă incompatibilitate”. Ministrul Drulă, arătat cu degetul după numirea unui secretar de stat în MT (foto: timpuldevalcea.net)

Numirea lui Sandor Gabor, luna trecută, în postura de secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii generează unele întrebări. La care ar putea oferi răspunsuri useristul Cătălin Drulă, aflat în fruntea MT.

”Vedem o crasă incompatibilitate pe care toată suflarea ministerială o ignoră cu știință, iar Sandor Gabor cât va sta în această funcție este cât se poate de clar că își pregătește cu mânuța lui strategia pentru viitorul lui bussines, o afacere creată prin personalul angajat din ARR și ISCTR, spun cunoscătorii”, titrează, vineri, Timpul de Vâlcea – care publică, vineri, un material pe tema numirii secretarului de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.

În primă fază, se amintește faptul că ”secretar de stat în Ministerul Transporturilor ajunge Sandor Gabor, fondatorul unei fundații cu domeniul de activitate vizat de acest minister, fundație care la rândul ei este asociat unic într-un SRL, ambele purtând același nume „Institutul de Formare Profesională în Transporturi Rutiere” (IFPTR), cu venituri substanțiale de peste 100 mii euro lunar. Fondatorul susține că și-a dat demisia din super-afacerea lui și vrea să trăiască din salariul de la stat de doar 2000 euro”, susține sursa citată.

Opinia publică află, totodată, că Gabor Sandor coordonează și semnează, în numele și pentru ministru, documentele Direcției de Transport Rutier, precum și cele ale unităților care funcționează în subordinea/sub autoritatea ministerului – Autoritatea Rutieră Română, Inspectoratul de Stat pentru controlul în Transportul Rutier, dar și Regia Autonomă „Registrul Auto Român”.

Că nu mai deține funcțiile pe hârtie nu certifică și faptul că nu își mai conduce afacerea

”Gabor Sandor primește calitatea de ordonator principal de credite, pentru activitățile mai sus enunțate, va monitoriza ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, respectiv Corpul de Control al Prim-Ministrului la Direcția Transport Rutier și celelalte amintite, va semna autorizațiile privind centrele de pregătire profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, va coordona activitatea Delegației Permanente Interministeriale de Siguranță Rutieră din cadrul Consiliului Intermestrial pentru Siguranță Rutieră – CISR – atribuții date și semnate de ministrul Cătălin Drulă.

Acum, deși Sandor primește aceste atribuții importante, chiar dacă nu mai deține funcția de președinte la Fundația „Institutul de Formare Profesională în Transporturi Rutiere”, Mierducrea Ciuc, funcția de administrator la SC IFPTR SRL, Miercurea Ciuc -primește de aici drepturi de proprietate intelectuală, sau cea de administrator la SC Transilvania IzM SRL, Miercurea Ciuc, acest individ coordonează în continuare tot acest domeniu de formare profesională. Că nu mai deține funcțiile pe hârtie nu certifică și faptul că nu își mai conduce afacerea !”, susține aceeași sursă.

Citiți mai multe AICI.

author avatar
Andrei Coman
796 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger