Tot ce poate fi mai mizer în politică a ieșit la suprafață. Foamea, groaza că ciolanul alunecă printre degete și nu poate fi apucat, minciuna, lupul îmbrăcat în blană de oaie și lacrimile de crocodil. Se adună atâta revoltă încât te întrebi de ce ai votat. Semne de însănătoșire nu există. Partidele își numără bobii din sac și, mai mult ca niciodată, stau cu ochii pe adversari, să nu fure. Dacă ele se tem de alegeri trucate, electoratul ce să mai zică? Cum să se apere? Cum poate pune stavilă manevrelor ce vin după și-i demonstrează că iar nu a avut dreptate?
Ludovic Orban și-a depus mandatul de premier. De ce? Era Guvernul de vină că liberalii au pierdut alegerile? Era de vină ministrul Culturii, aleg la întâmplare, că țăranii din nu știu ce comună i-ar fi votat pe ecologiști și nu pe liberali? N-are nicio legătură una cu alta. În schimb, gestul lui Orban are legătură cu mișcarea pe care Iohannis o prevăzuse cu multă vreme înainte.
O demisie cusută cu ață albă
Președintele a spus, și nu o dată, că nu renunță la Ludovic Orban și tot pe el îl va desemna premier. Ca apoi, brusc, să ne trezim cu Orban chemat la Cotroceni de urgență. O urgență care a durat opt minute, în care s-a stabilit soarta României.
Informația că va demisiona a intrat pe fluxul de presă înainte ca el să ajungă înapoi la Palatul Victoria. Din întâmplare? A doua zi a declarat că și-a depus mandatul din proprie inițiativă. S-a dus cu cererea deja scrisă? Greu de crezut, ar fi spus imediat. Abia după câteva ore și-a recunoscut gestul, într-o solemnitate aproape funebră, care avea rolul de a da importanță momentului. S-a dat singur de gol că totul este o făcătură. A declarat că obiectivul lui a fost ca liberalii să câștige alegerile, dar rezultatele au arătat că voința poporului a fost alta. Paranteză. De când Guvernul se ocupă ca stânga să nu câștige? Este o problemă care ține de administrație? Are Guvernul și Ministerul Politicii? Am închis paranteza. Dacă tot era străbătut de fiori patriotici, liberali și de conștiință, de ce nu și-a dat Orban demisia din fruntea PNL, cum ar fi fost firesc?
Recompensat pentru pierderea alegerilor
Exact aici încep aranjamentele pentru planul B al lui Iohannis. Avea nevoie de demisia lui Orban pentru a mai domoli apele. I-a cerut să-și asume rezultatele slabe ale alegerilor, dar nu prin demisia de lider al PNL, ci de premier. I-a promis, în schimb, că va ocupa funcția de președinte al Camerei Deputaților. Încă o încălcare gravă a Constituției, căci nu președintele propune și stabilește cine vor fi președinții celor două camere legislative, ci Parlamentul. Doar Parlamentul. Este o sancțiune pe care i-ar fi aplicat-o lui Orban, după cum ar fi vrut să lase să se înțeleagă? Nicicum. Președintele Camerei este al treilea om în stat, după președintele Senatului și președintele țării, iar premierul este al patrulea. Printr-un artificiu nesesizat de mulți, Orban pierde alegerile, după cum i se impută, dar este recompensat cu o funcție superioară celei deținute. Cum vine asta? Și atunci, de ce tot acest spectacol degradant cu regrete și cu un președinte care mimează înțelepciunea?
Călare pe Constituție
Firesc ar fi fost ca Iohannis să rămână echidistant, dar pentru el Constituția nu există. Nu scrie nicăieri că ar avea dreptul să se implice în stabilirea unei majorități care să dea premierul. El, însă, o face. Fără remușcări și fără jenă că ar încălca legea. La fel de firesc ar fi fost ca premierul desemnat interimar să fie numit din partidul care are cel mai mare scor. Nu, pentru Iohannis asta nu contează.
Ciucă, interimarul, reprezintă exact partidul care a pierdut alegerile. Apoi, cu un tupeu grețos, președintele recunoaște că s-a amestecat în campanie pin apariții prea dese, dar a făcut-o doar în ideea de a le tăia social democraților posibilitatea de a forma o majoritate în Parlament. Este a nu știu câta încălcare a Constituției, dar, atât timp cât nimeni nu îl sancționează, o va ține tot așa.
E gata planul C?
Întrucât niciun partid nu a obținut majoritate, Iohannis ar fi trebuit să cheme partidele la consultări pentru desemnarea premierului. El însă recurge la un artificiu, numindu-l pe Ciucă interimar, fără a-și da seama că abia așa i se văd mai bine planurile ascunse. Iar asta se numește altfel, nu abilitate politică. Din motive ușor de înțeles, nu pot reproduce termenul, însă se intuiește. Ceea ce face acum este doar răgaz în așteptarea sfaturilor de la Berlin sau Bruxelles. Mai tranșant, în așteptarea telefonului cu numele și prenumele câștigătorului. Cât de înțelept a mutat în acest plan B, lăsând România în imposibilitatea de a guverna coerent? Nu mai contează pandemia și trâmbițata lui grijă față de sănătatea românilor? Un guvern legat de mâini nu mai poate da ordonanțele necesare, dar nici asta nu pare să-l intereseze. Ar trebui, totuși, să-și pregătească și planul C, căci în primăvară nu ar fi exclus să-i vedem guvernul zdrobit de asfalt de furia mulțimii. Forțează din nou alegerile anticipate? Poate că nici asta nu este exclus, dar dacă acum liberalii s-au prăbușit ca din cer, la ce se așteaptă peste câteva luni, când nemulțumirea românilor va fi domolită doar în stradă?
